Oiţa (Russula virescens) o ciupercă delicată şi foarte aromată

 Oiţa la noi mai este cunoscută sub denumirea de vineţica pestriţă. Face parte din familia Russulacea genul Russula.Etimologia cuvântului virescens vine de la culoarea verde a ciupercii. Apare de obicei în luna iunie şi poate fi găsită chiar şi în luna septembrie.

OIŢĂrusula virescens italianaHabitat : Oiţa poate fi găsită în păduri de foioase, în şleaurile de deal şi de câmpie unde speciile predominante sunt carpenul, fagul, stejarul, castanul, frasinul. Preferă arborete rare unde beneficiază de căldura razelor solare, dar poate fi întâlnită şi în iarba lizierelor de păduri.Creşte at solitară dar poate fi întâlnită şi în grupuri. Uneori poate fi găsită şi în pădurile de răşinoase. de la munte.

Descriere: Piciorul oiţei este cilindric gros de 2 – 4,5 cm iar înălţimea acestuia variază între 3 – 10 cm. În tinereţe piciorul oiţei este tare iar după ce se maturizează acesta devine spongios. Culoarea piciorului este albicioasă cu pete mici maronii.

PălărIa ciupercii are diametrul cuprins între 5 – 15 cm, culoarea la început este galben albăstruie , apoi se colorează în verde apoi verde smarald sau verde măsliniu. Pălăria ciupercii întotdeauna este străbătută de crăpături poligonale. Cuticula este acoperită cu negi verzui, ea se separă foarte uşor de carne, este netedă şi de culoare verde sau albăstruie, carnea este de culoare albă.

Carnea este compactă de culoare albă cu miros şi gust plăcut de alune şi nuci. Piciorul are carnea albă care după ce devine matur culoarea lui devine roşiatică. De foarte multe ori carnea ciupercii este atacată de larve de insect de diferite specii probabil că şi acestea îşi dau seama de gustul delicat al oiţei.

Lamelele: sunt de culoare albă spre crem, sporii pot fi elipsoidali, hialini, neregulaţi şi sunt de culoare crem. Uneori lamelele pot fi şi de culoare roşiatică.

Comestibilitate: Dintre numeroasele ciuperci care fac parte din genul Russulla oiţa este cea mai gustoasă şi apreciată ciupercă. Se poate consuma crudă sau gătită. Este o ciupercă foarte apreciată în Spania, China şi Olanda. Atunci când este gătită gustul şi aroma oiţei se accentuează.

 

.

. 

 

 

 

 

Advertisements
Posted in Uncategorized | Tagged | Leave a comment

CRĂIŢA (Amanita caesarea) una dintre cele mai gustoase ciuperci ce cresc în România

Crăiţa mai este cunoscută sub următoarele denumiri: ouşor, burete domnesc, roiniţa sau ciuperca lui Cezar.  Habitatul ideal al acestei ciuperci se suprapune pe zonele cu climat mediteranean dar odată cu încălzirea globală a planetei habitatul acesteia sa extins şi în alte zone  ale lumii dar se găseşte şi în ţara noastră.

craitaO putem întâlni în pădurile de foioase în principal în arboretele de stejari dar şi în pădurile de amestec. Apare întotdeauna în pădurile cu expoziţie sudică unde beneficiază o mare perioadă de timp de căldura soarelui. Preferă solurile nisipoase cu apa freatică la suprafaţă. Apare de obicei în luna iunie şi poate fi găsită chiar şi în luna septembrie Ea poate fi întâlnită de la câmpie şi până la munte.

Descriere: crăiţa are un picior lung de 9 – 12 cm de culoare galben portocalie, gros de 1,5 – 2,5 cm, cilindric cu baza înfăşurată într-o volvă cărnoasă cu mulţi lobi pe margini. Culoarea pălăriei este portocalie şi ca dimensiuni se situează între 6 -18 cm uneori mai rar chiar 20 cm cu suprafaţa lucioasă şi netedă. In stadiu initial, craita este cu totul altfel fata de aspectul ei la maturitate. Are forma ovoida si culoarea alba, fiind inconjurata complet de un strat elastic si membranos. Se pot distinge piciorul si palaria care seamana cu un galbenus de ou. Forma palariei evolueaza de la forma cilindrica la forma convexa, pentru ca la maturitate sa devina plata sau usor concava.

Sunt ciuperci înalte, elegante ai o culoare foarte plăcută ochiului. Lamelele sunt foarte dese şi sunt de culoare galben portocaliu, sporii sunt de culoare albă. Aceşti spori pot sta în stare de latenţă chiar câţiva ani iar în momentul în care se întrunesc cele mai optime condiţii de viaţă aceştia vor da naştere viitoarelor crăiţe, Crăiţa este catalogată de ciupercari ca o trufă comestibilă de calitate superioară. O recomandă carnea ei moale şi fragedă şi gustul ei deosebit. De menţionat faptul că pălăria se poate curăţa destul de uşor cuticula ei fiind netedă şi lipicioasă dar se drsprinde de pălărie uşor. Este printre puţinele ciuperci care prin uscare nu îşi pierde calităţile gustative şi terapeutice ci din contră acestea se accentuează. Se pot consuma şi crude.

Proprietăţi terapeutice: Crăiţele ca de altfel majoritatea ciupercilor din flora spontană ajută la întărirea sistemului imunitar. Crăiţele conţin vitamine din complexul B dar şi vitaminele C, D, E. Deasemenea conţin minerale ca : fier, potasiu, fosfor,magneziu, zinc, seleniu. Fibrele fin ele ajută tranzitului intestinal. Rezultate bune s-au obţinut şiu în tratarea migrenelor şi a depresiilor.

Consultaţi site-ul  https://www.retete-gustoase.ro/retete-craite-ciuperci pentru a putea pregăti o gamă largă de meniuri cu crăiţe.

 

 

 

 

Posted in Uncategorized | Tagged | Leave a comment

Beneficiile ciupercilor pentru sănătatea ta

Proteinele şi glucidele care intră în componenţa ciupercilor se combină într-un raport optim. Ciupercile conţin multe minerale (calciu, cupru, potasiu, fosfor, magneziu), acizi organici, substanţe organice, oligoelemente şi numeroase vitamine. Sunt catalogate de nutriţionişti între primele 7 alimente sănătoase din lume.
hrib

În ţara noastră cresc peste 250 de specii de ciuperci, cele mai importante ciuperci care se recoltează din flora spontană sunt: hribii, gălbiorii, ghebele, crăiţele, vineţelele, iuţarii, pălăria şarpelui, creasta cocoşului, râşcovii, păstrăvul de fag, buretele de mesteacăn, ciuciuleţii, zbârciogii etc.

Principalele ciuperci care se cultivă în ţara noastră sunt champignon, pleurotus, shiitake.

HRIBII (Boletus edulis) fac parte din categoria ciupercilor superioare, foate gustoşi căutaţi atât în ţară cât şi în străinătate. Cresc cu precădere în pădurile de stejar, fag, mesteacăn, carpen, pin, tei. Piciorul ciupercii este alb, gros iar pălăria este de culoare brună-gălbuie.Hribi nu conţin zahăr şi lipide, dar au în componenţa lor minerale şi vitamine. Potasiul din hribi ajută la menţinerea unei presiuni sanguine scăzute,inhibă tumorile.

GĂLBIORII (Cantharellus cibarius), se întâlnesc atît în pădurile de răşinoase cât şi în cele de foioase. Preferă pădurile cu expoziţie nordică acolo unde există umbră şi umezeală. Sunt de culoare galbenă atât pălăria cît şi piciorul, acesta are o înălţime de 3-4 cm şi o grosime de 2 cm. Este o ciupercă foarte gustoasă. Conţine o multitudine de vitamine şi săruri minerale. Este bogată în calciu de aceea gălbiorii sunt recomandaţi pentru sănătatea oaselor şi a dinţilor. Ajută la înbunătăţirea vederii, previn infecţiile respiratorii.

GHEBELE (Armillaria mellea) cresc pe cioate de fag, stejar, tei, frasin, salcăm, mesteacăn. Piciorul este lung, mai gros la bază, caracteristic este inelul de sub pălărie, culorile variază de la galben la maroniu. Carnea este albă, are un gust şi un miros plăcut.
Au proprietăţi terapeutice importante, astfel au rolul de a preveni infecţiile respiratorii şi a tractului digestiv, reduc simptomele hipertensiunii renale.

CRĂIŢELE (Amanita caesarea) creşc în pădurile de foioase, este o ciupercă foarte gustoasă. Când este tânără seamănă mult cu un ou, pălăria este portocalie, piciorul învelit într-o membrană albă, inelul de sub pălărie este gălbui, carnea este albă cu miros plăcut.
Sunt indicate în tratarea migrenelor, reglarea metabolismului, întărirea sistemului imunitar.

PĂLĂRIA ŞARPELUI creşte în pădurile de foioase de la câmpie până la deal. Piciorul înalt, mai gros la bază, carnea este albă şi este foarte gustoasă. Datorită conţinutului mare de zinc şi cupru, pălăria şarpelui previne problemele cardiace, asigură o bună funcţionare a metabolismului, întăreşte sistemul circulator.

VINEŢICA (Russula virescens), are piciorul lung şi gros de culoare albă, ciuperca are un miros caracteristic de miez de nucă, creşte în pădurile de foioase, este foarte gustoasă. Are proprietatea de a relaxa tendoanele, de a inhiba tunorile, are şi proprietăţi antidiareice şi antifungicide.

ZBÂRCIOGUL( Morchella esculenta) este o ciupercă ce apare relativ repede respectiv în luna martie şi ţine până în luna iunie. Apariţia ciupercii este condiţionată de existenţa umidităţii din sol. Uneori se pot găsi ciuperci de dimensiuni foarte mari, Aceste ciuperci au marele avantaj că se pot usca uşor la soare prin aceasta ele nu îşi pierd din calităţile nutritive şi nici din aroma lor. Niciodată aceste ciuperci nu trebuie consumate crude deoarece pot provoca intoxicări slabe.

Posted in Uncategorized | Tagged | Leave a comment

A început sezonul la GHEBE – cum se deosebesc cele comestibile de cele otrăvitoare

 Ghebele (Armillaria mellea) sau opinticile, denumirea sub care sunt cunoscute în popor, cresc în pădurile de foioase şi răşinoase, în şleaurile de deal şi munte, dar se întâlnesc şi la câmpie. Apar de regulă în pădurile în care s-a exploatat masa lemnoasă sau în cele în care s-au executat lucrări de igienă, curăţiri sau rărituri. Ele apar pe cioatele mai vechi de doi ani, sau în jurul acestora.
Armillaria_mellea,_Honey_Fungus,_UK_1

Primele ghebe apar la sfârşitul lunii septembrie sau la începutul lunii octombrie. Acestea sunt cunoscute sub denumirea de “ghebe false” şi nu sunt comestibile. Se deosebesc de cele comestibile prin aceea că le lipseşte inelul de sub pălărie iar pălăria în partea superioară este mai lucioasă şi nu are acele puncte maronii pe care le are cea comestibilă.

 

La aproximativ două săptămâni după “ghebele false” apar cele comestibile. Ele pot apărea grupate sau împrăştiate. Culoarea ghebelor este diferită, funcţie de specia din arboret la care apar: la fag stejar şi carpen acestea sunt de culoare maronie, la salcâm galben-verzui, la jugastru frasin şi paltin galbene. Cele mai gustoase şi mai cărnoase sunt cele care apar pe salcâm, jugastru, frasin, paltin.

Diametrul pălăriei poate ajunge până la 4-5 cm, lungimea piciorului 1-10 cm. Se pot consuma crude sau în saramură dar se pot și congela.

Dacă dorim să punem ciupercile în saramură, trebuie să le curăţăm de impurităţi, apoi să le spălăm în apă rece 5-10 minute, să le punem la fiert timp de 10-15 minute după care se spală cu un jet de apă rece de la robinet, se lasă să se scurgă apa din ele.

Pentru ca ciupercile să aibă o culoare albă frumoasă atunci când le fierbem, punem în ele 5 g sare de lămâie şi 3% sare de bucătărie. Saramura în concentraţie de 20-25% se toarnă într-un butoi în care se pun ciupercile care în prealabil au fost introduse într-un sac de polietilenă. Se folosesc vase inoxidabile.

Din ghebe se poate face o zacuscă foarte gustoasă, o ciulama de ghebe, o salată de ghebe, se pot conserva în oţet, se pot prăji cu ceapă, usturoi, hrean, pătrunjel, după gustul şi preferinţele fiecăruia.

Posted in Uncategorized | Tagged , | Leave a comment

Zbârciogul (Morchella esculenta)  o ciupercă foarte gustoasă

Descriere : Zbârciogul  sau buretele galben are un picior de 5 -20 cm de culoare albă. Piciorul  solid, cilindric este gol în interior,  uneori are pe el negi. Pălăria are formă ovoidală sau conică ca mărime uneori poate atinge chiar şi 10 -12 cm, de colorit gălbui, ocru, brun-deschis sau brun-negricios.

zbarciog

Suprafața ei este zbârcită de unde provine şi numele ei, prevăzută cu numeroase alveole sinuoase, neregulate. Pălăria are formă de căciulă  Zbârciogul are un miros şi un gust foarte plăcut de aceea este o ciupercă apreciată în toată lumea.

Habitat : Zbârciogul poate fi întâlnit atât în păduri de foioase cât şi în păduri de răşinoase, de la câmpie şi până în zona dealurilor înalte. Altitudinal apare de la altitudinea de 150 m şi poate ajunge până la 1.000 m. Preferă solurile bogate în humus, afânate şi aerate. Pădurile rare cu consistenţa arboretului cuprinsă între 0,5 – 0,8 sunt cele mai agreate de zbârciog. El deasemenea mai poate fi găsit la lizierele pădurilor dar şi prin luminişuri şi tufărişuri. Speciile de arbori agreate de zbârciog sunt carpenii, salcâmii, jugaştrii, plopii, frasinii, ulmii iar dintre răşinoase brazii , pinii şi molizii. Pot apare solitari dar şi în grupuri.

Perioada de vegetaţie: Zbârciogul rste o ciupercă ce apare relativ repede respectiv în luna martie şi ţine până în luna iunie. Apariţia ciupercii este condiţionată de existenţa umidităţii din sol. Uneori se pot găsi ciuperci de dimensiuni foarte mari, Aceste ciuperci au marele avantaj că se pot usca uşor la soare prin aceasta ele nu îşi pierd din calităţile nutritive şi nici din aroma lor. Niciodată aceste ciuperci nu trebuie consumate crude deoarece pot provoca intoxicări slabe.

Specii asemanatoare comestible sunt buretele puturos comestibil (Phallus impudicus) si zbarciogul comestibil (Morchella conica). Specie asemanatoare otravitoare este zbarciogul gras otravitor (Gyromitra fastigiata). Pentru mai multe informatii despre ciupercile din flora spontana va recomandam cartea Ghidul culegatorului de ciuperci de la editura Casa.

 

 

Posted in Uncategorized | Tagged | Leave a comment

Antichitatea şi trufele

  • încă de acum 4.000 de ani sumerienii pomeneau trufele ca fiind ciuperci subterane cu calităţi terapeutice, dar şi afrodisiace. Ei le amestecau cu orez, linte, bame, năut, muştar dar şi cu alte alimente. Considerau că pe lângă proprietăţile enumerate mai sus trufele aveau şi unele puteri magice ;
  • Aristotel şi Pitagora au menţionat şi ei că trufele sunt ciuperci care pe lângă proprietăţile lor medicinale au şi proprietăţi afrodisiace;
  • aristotelacum 3.500 de ani babilonienii culegeau trufe din genul Terfezia. Regii babilonieni înfăşurau trufele în papirus şi le pregăteau direct pe jar ;
  • egiptenii consumau şi ei la mesele festive alimente preparate cu trufe dar la acestea ajungeau de obicei numai regii şi oamenii bogaţi din Egipt;
  • grecii numeau trufele ,, hydnon’’, credeau că acestea au calităţi afrodisiace şi că cine consuma aceste delicate ciuperci avea o vigoare fizică deosebită;
  • romanii la fel ca şi grecii le apreciau pentru aceleaşi calităţi afrodisiace şi gastronomice, în plus generalii romani le consumau înaintea unor bătălii importante convinşi fiind că trufele le asigură o sănătate şi o condiţie fizică deosebită. Marcus Apicus este romanul care a scris cea mai veche carte de bucate din Europa, locul reţetelor de preparate cu trufe având un loc special în această carte;
  • Iulius Cezar consuma cu regularitate trufe elogiindu-le pentru aroma lor dar şi pentru proprietăţile lor terapeutice;
  • Cicero numea trufele ca fiind copii pământului;
  • Mohamed aprecia că trufele reprezintă o mană cerească dăruită de însuşi Alah şi că consumul acestora este un leac benefic în bolile de ochi;
  • naturalistul şi filozoful grec Teofrastes în scrierile sale elogiază şi el calitătile trufelor;
  • marele istoric Discoride arată că trufele sunt ciuperci subterane care cresc la rădăcinile unor copaci;
  • Plutarh menţiona faptul că trufele sunt rezultatul trăsnetelor şi a fulgerelor şi că în locul în care acestea au atins pământul ies trufe, care alungă demonii;

 

  • Aristotel şi Pitagora au menţionat şi ei că trufele sunt ciuperci care pe lângă proprietăţile lor medicinale au şi proprietăţi afrodisiace;
  • termenul latin de tuber terrae si trufera pentru “trufa” apar în proza lui Pliniu, poeziile și epigramele lui Juvenal și ale lui Martial precum si in cărțile de bucate ale lui Apicius; toti acesti autori laudă virtuțile gustoase ale trufelor. Mozaicurile și picturile murale din Pompei reprezinta, de asemenea, aceste delicatese preferate ale romanilor.

 

Astăzi trufele sunt atât de scumpe încât concurează la preţ cu pietrele preţioase sau uneori chiar le depăşesc pe acestea. De sute şi mii de ani împăraţi, regi, şeici,personalităţi de stat, oameni bogaţi au incluse în meniurile lor preparate pe bază de trufe. Bucătari renumiţi din cele mai elegante şi respectate restaurante ale lumii au creat meniuri sofisticate cu trufe şi alte trufandale, meniuri care uneori ajung la preţuei exorbitante. Nu degeaba trufele mai sunt cunoscute şi sub denumirea de ,,diamantele pământului’’. Alexandre Dumas afirma ca A spune povestea trufelor înseamnă a povesti întreaga istorie a civilizaţiei”.

Posted in Uncategorized | Tagged | Leave a comment

Regina ciupercilor: shiitake

În anul 2010 am citit pe internet  despre ciuperca shiitake. Eu ca un pasionat împătimit al ciupercilor mi-am zis: de ce n-aş încerca să cultiv şi eu această minunată ciupercă. Aşa că m-am înarmat cu multă răbdare documentându-mă foarte bine, după care am cultivat-o obţinând rezultate peste aşteptări.

shiitake ma

Fiind silvicultor am avut privilegiul de a-mi alege specia de arbori dorită de mine dar şi arbori de calitate fără multe noduri, putregaiuri sau alte defecte. Am dus acasă cu o căruţă 2,2 mc de lemn de carpen cu diametrele cuprinse între 12 şi 22 cm după care am secţionat arborii la dimensiunea de 90 cm. Am luat în calcul că buştenii cu aceste diametre vor fi mai uşor de manipulat. Am ales carpenul deoarece are o coajă netedă în care se pot face uşor găuri cu burghiul care urmează să fie inoculate cu miceliu de shiitake. Acasă le-am acoperit cu o prelată pentru evitarea pierderii umidităţii lemnului. Le-am depozitat la umbra unui dud şi a unui nuc.

Lemnul l-am tăiat la mijlocul lunii mai atunci când carpenul intră în vegetatie. După secţionarea lui la 90 cm am trecut la executarea cu un burghiu de 9 mm de găuri în lemn la 4 cm adâncime, de jur împrejurul lemnului rezultând între 60 şi 100 de găuri în funcţie de diametrul buşteanului.  Găurile le-am făcut în linie la aproximativ 15 cm una de alta iar intre randuri am lăsat cam 8 cm. Am îndesat cu mâna miceliul în găurile făcute şi le-am acoperit cu paravină pentru a evita pierderea umidităţii. Miceliul mi l-am comandat de la un institut de cercetari din Ungaria institut cu o vastă experienţă în acest domeniu şi care oferea garanţii pentru miceliu şi nu din ţară unde nu existau garanţii serioase.

După aceea am aşezat buştenii unul lângă altul şi i-am stivuit exact aşa cum se făceau la pădure metri steri. Mi-a rezultat o stivă de aproximativ 4 m lungime cu o înălţime de aproximativ 1,30 m. Am construit în jurul lor din pari şi leturi un fel de suport peste care am întins o prelată din aia albastră care este foarte ieftină şi pe care ţăranii o folosesc la acoperirea stivelor de paie sau fân. Am lăsat un interval de 50 cm atât deasupra lemnelor cât şi în lateral pentru a exista un spaţiu necesar pentru aerisirea lemnelor şi pentru evitarea instalării mucegaiului. Tot la două sau trei zile am descoperit stiva şi am udat-o cu un furtun de la sursa de apă din apropiere. Apa respectivă provenea de la o fântână proprie, am preferat acest lucru pentru a nu uda cu apa tratată de la reteaua de apă a oraşului. La o săptămână buştenii sau albit la capete semn că miceliul a ajuns să se împrăştie în buşteni. Din literatura de specialitate am reţinut că primele fructificaţii apar la 6  – 12 luni. Am avut surpriza ca după numai trei luni să apară câteva ciuperci.

Ştiind că toate ciupercile apar în urma unui şoc termic am scos într-o zi câte 15 – 20 de buşteni pe care timp de 2 zile i-am ţinut în 4 butoaie de 100 l cu apă rece. Am lăsat să trecă un interval de 3-4 zile am scos buşenii din apă şi am pus alţii în locul lor. Cei scoşi i-am aşezat pe pământ  înclinaţi de suportul stivei având grijă să las intre ei o distanţă de aproximativ 20 cm pentru ca ciupercile să nu se lipească unele de altele şi să se poată dezvolta. Am făcut şocul termic aşa etapizat pentru a avea producţie o perioadă mai mare de timp. Menţionez faptul că după şocul termic ciupercile apar în 2 – 3 zile şi se maturizează cam într-o săptămână.

Recolta din primul an nu a fost foarte mare dar ciupercile au fost fost foarte mari. Am uitat să spun că inocularea se face odată şi nu se mai repetă timp de 5 ani aceasta este perioada in care ele consumă lignina şi celuloza din lemn şi lemnul apoi putrezeşte şi devine uşor ca o fâţie de poliester din cel folosit la construcţii. Vârful de recoltă a fost în anul 2 şi 3. Literatura de specialitate spune că perioada optimă de recoltare este o dată pe an şi anume in lunile septembrie sau octombrie. Faptul că la mine au apărut după trei luni in luna august nu a fost nici o problemă. Dar acest lucru mi-a dat o ideee şi anume m-am gândit ca în anul următor să obţin 2 recolte pe an una in luna mai şi una în luna octombrie. Aşa am făcut şi în anul următor iar rezultatele au fost foarte bune.

Având în vedere rezultatele obţinute de mine recomand şi altora să încerce să dezvolte chiar o afacere din această frumoasă activitate. Am uitat să vă spun că ciupercile le-am vândut în Cluj cu 40 de lei per kg.

 

 

 

Posted in Uncategorized | Tagged | Leave a comment