Vreau să culeg trufe, undele pot găsi

Arboretele de foioase agreate de trufe sunt cele de amestec, în care alături de specia principală de bază a arboretului apar următoarele specii: carpen, frasin, paltin, gorun, cer, jugastru, arţar tătăresc, cireş sălbatic, fag, mesteacăn, plop alb dar şi plop tremurător, tei etc. Dintre arbuşti amintim alunul, cornul, păducelul.

În arboretele pure (arborete formate dintr-o singură specie), mai rar găsim trufe. Un lucru foarte interesant este acela că trufele au arome diferite în funcţie de specia de arbore cu care aceasta intră în simbioză.Majoritatea trufelor care cresc în ţara noastră se pot găsi în arborete de foioase. Mai rar pot fi întâlnite şi în unele păduri de răşinoase în care predomină speciile de pin negru (Pinus nigra) şi uneori molidul ( Picea abies), la alte specii de răşinoase este exclus să găsim trufe.

Trufele care cresc la noi în ţară preferă expoziţiile sudice dar se pot recolta trufe şi de pe celelalte expoziţii. În cea ce priveşte altitudinea, trufele cresc de la 100m-1500 m în funcţie de specia de trufe. Trufele în general trebuie căutate la lizierele de păduri, pe culmile dealurilor sau a platourilor de munte, de-a lungul drumurilor forestiere şi uneori şi în interiorul pădurii.

Trufele cresc în păduri situate pe soluri calcaroase, argiloase, argiloiluviale, soluri brune, soloneţuri. p-H-ul solului trebuie să fie cuprins între 6-9, ideal fiind cel de 8,5. Solurile respective trebuie să fie bogate în substanţe minerale ) azot, carbonat de calciu, fosfor, potasiu, fier) să fie bogate în humus, să fie bine drenate, afânate şi aerate, cu apa freatică cât mai la suprafaţă, solurile să fie cu multă umiditate.

Dacă sunt întrunite toate condiţiile de mai sus, în plus  culegătorul să aibă o bună condiţie fizică, o maşină performantă de teren şi un câine bun disciplinat şi cu abilităţi în căutarea trufelor, succesul este asigurat.

Pentru mai multe detalii achiziţionză ,, Ghidul culegătorului de trufe’’ unde poţi găsi toate informaţiile care te pot ajuta să devii un bun culegător de trufe,

Advertisements
Posted in Uncategorized | Leave a comment

Instrumente de recoltat trufe în : România, Franța, Spania, Italia

Gama de instrumente folosite la recoltarea trufelor este foarte variată, trufarii din fiecare ţară având o imaginaţie bogată au construit  instrumente de recoltat trufe din materiale de inox, din fier, din lemn, din coarne de animale dar şi din alte materiale.  Deasemenea şi forma şi mărimea acestora variaza foarte mult. Majoritatea acestora insă au o parte mai lăţita si o alta parte mai ascutită. Este recomandat ca partea lătită să nu depăseasca dimensiunea de 6 cm pentru a nu distruge micoriza.

În Italia ţara cu cele mai vechi tradiţii în cultura, recoltarea, comercializarea, depozitarea trufelor, instrumentele de recoltat trufe sunt probabil cele mai elegante şi sofisticate instrumente. Există numeroase firme specializate care oferă spre vânzare o gamă variată de vanghetti preţul acestora variază în funcţie de materialul din care sunt făcute şi de renumele firmei care le produce. Există vanghetti care sunt personalizate. În general aceste instrumente sunt destul de lungi sunt prevăzute cu şnururi pentru a putea fi purtate pe umăr sau dacă sunt mai mici au un orificiu pentru a putea fi ataşate la cureaua de pantaloni.

În Spania uneltele folosite la scoaterea trufei din sol sunt maceta şi cuţitele. Numai aceste unelte sunt aprobate pentru această activitate, folosirea altor unelte este interzisă şi constituie contravenţie sau infracţiune după caz. Maceta este o unealtă cu lungimea de 40 de centimetri, din care partea metalică are 25 de centimetri şi are forma unui cuţit, iar mânerul din lemn al macetei este de maximum 15 cm. În afară de macetă se mai folosesc cuţite din inox sau din carbon, acestea au dimensiuni standardizate. Lungimea lor este de 30 cm, partea metalică are 15 cm la fel ca şi mânerul lor. Aceste cuţite sunt foarte bine ascuţite şi sunt confecţionate numai de firme speciale care au brevet pentru aceste instrumente.

În Franţa se foloseşte un târnacop destul de mic cunoscut sub numele de cavadou, are o lungime totală de 35 de cm, din care mânerul are 13 cm,  iar partea metalică 22 de cm. Partea metalică la un capăt este ascuţită în timp ce la celălalt capăt este mai plată. Cu partea mai plată se sapă iar cu partea ascuţită se introduce sub trufă şi se scoate. Mânerul de lemn de obicei este confecţionat din lemn de stejar, în el există un orificiu cu diametrul de 8 mm prin care se introduce o sfoară sau un şnur cu care astfel se poate ataşa de curea.Un fel de linguriţe numite truffadou, ascuţite la un capăt iar celălalt capăt este practic o linguriţă, dimensiunile acestora fiind fie de 12 cm fie de 14 cm, iar greutatea lor variază de la 200-270 g. Cuţitul standardizat, acesta are lungimea maximă de 19 cm cu mâner cu tot. Mânerul este confecţionat din lemn iar partea metalică este foarte ascuţită şi este făcută din oţel inoxidabil. Cuţitul se poartă într-un toc special din piele care se poate anexa la curea.


În România neexistând legi care să reglementeze cu ce unelte se pot recolta trufe, recoltarea se face cu sape şi greble de braconierii de trufe şi cu unele tipuri de vanghine  care sunt o combinaţie între restul instrumentelor folosite în Europa.  O vanghină uzitată de trufarii români este după modelul instrumentelor din Ungaria şi este folosită cu precădere de trufarii din Ardeal.Unealta este o sapă cam de 45 cm care are un tăiş curbat cam de 5 cm.  Unii întreprinzători au sperat că pot face o afacere rentabilă şi au confecţionat vanghine din fier sau din inox majoritatea cu cozi din lemn de diferite lungimi şi cu partea tăioasă de diferite dimensiuni. Românii fiind inventivi de felul lor nu-şi fac mari probleme referitoare la ce unelte să folosească la recoltat. Unii folosesc cuţite, alţii şurubelniţe, alţii un beţişor scurt de 15-20 cm foarte ascuţit din lemn de corn uscat. Românii evită să folosească instrumente de recoltat lungi pentru a nu atrage atenţia asupra lor şi pentru mai multă discreţie.

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Cetățean prins cu 30 de kg trufe în timp ce incerca să treacă granița spre Italia

Pentru fapta sa el a fost amendat cu 100.000 de euro. Unele surse informează că acesta transporta  trufa albă de Italia (Tuber magnatum) cea mai scumpă trufă din lume, prețul acesteia ajungând chiar și la 5.000 de euro. Alte surse susțin faptul că asupra sa s-au găsit 30 de kg de trufă albicioasă (Tuber borchii), sau Bianchetto cum o numesc italienii ,care nu este atât de scumpă precum trufa albă de Italia.

Imaginea 4 trufa albă de Italia
bianchetto-truffles

Tuber magnatum                                                     Tuber borchii

Totul s-a întâmplat  în Turcia, unde un cetățean italian încerca să treacă granița cu Italia ilegal, cu 30 kg de trufe. El a fost prins la granița dintre Turcia și Bulgaria mai precis la biroul vamal Hamzabeyli .Pentru fapta sa el a fost amendat cu suma de 466.509 lire echivalentul a 100.000 de euro dar și arestat. Aceste trufe au fost recoltate din diferite păduri din Turcia, însă se știe că exportul de trufe din Turcia este interzis de lege.

Sursa: andareatartufi.com

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Uluitor! Un trufar a reușit să scoată o trufă de la adâncimea de 2.3 m

Pare o poveste dar totul este foarte real .Specialiştii în domeniu au ajuns la concluzia că în urma alunecărilor de teren din zona în care s-a găsit trufa este posibil ca sporii de trufe să fi fost îngropaţi şi acoperiţi de pământ. Cu toate acestea ei au reuşit să devină activi şi să se reproducă.

La mijlocul lunii ianuarie după ce sezonul la trufa neagră de vară s-a cam încheiat,un trufar cu experienţă cu numele Sergio din zona localităţii Cisterna din Italia împreună cu cei doi câini ai săi a identificat locaţia unei trufe. A săpat până la 50 cm adâncime dar nu a găsit nimic aşa că a renunţat să mai sape.

Exact în acelaşi loc dar după două zile câinii unui alt trufar pe nume Luke adulmecă trufa. Trufarul sapă pănă ajunge la adâncimea de un metru dar se opreşte din săpat deoarece se înserase. Ziua următoare alţi doi trufari tată şi fiu descoperă acelaşi loc şi continuă să sape până la adâncimea de un metru şi jumătate unde culmea găsesc o trufă neagră de vară de 80 de grame. O recoltează şi astupă groapa cu pământ în ciuda faptului că cîinii continuau să scurme mai adânc.

Luke cel de-al doilea trufar se întoarce acolo unde cu două zile în urmă abandonase căutatul dar constată că altcineva i-a furat pontul. Vrea să plece dar câinele său este neliniştit şi începe din nou să sape. Se reîntoarce împreună cu Sergio şi alţi doi trufari şi înarmaţi cu sape, lopeţi, găleţi, frânghii şi o scară ajung la adâncimea de 2,3 m unde descoperă o trufă foarte frumoasă de 108 g. De menţionat faptul că groapa sa extins în lăţime la peste 1,5 m şi că câinii la acea adâncime respirau greu dar mirosul inconfundabil al trufei le dădeau puteri nebănuite. Deasemenea au avut nevoie de o scară să poată coborî la asemenea adâncime dar şi de frânghii şi găleţi cu care să scoată pământul din groapă.

Sursa: Andareatartufi.com

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Parteneriat inedit: eucaliptul, trufa albă şi şobolanul cangur

Simbioza dintre eucalipt, trufă şi şobolanul-cangur este benefică pentru fiecare in parte astfel:

– Eucaliptul asigură trufei vitaminele, substanţele stimulatorii de creştere şi fructificare, zaharurile produse, in urma fotosintezei.

– Trufa furnizează eucaliptului azot, fosfor şi alte elemente in formă uşor asimilabilă, reţine apa şi substanţele nutritive in sol, drept urmare arborii cresc mai bine, iar trufele fructifică mai abundent.

– Şobolanul-cangur se hrăneşte cu trufe, acestea reprezentând 90% din hrana lor zilnică. După ce devorează trufele, care au un miros foarte puternic, animalele imprăştie sporii nedigeraţi, lăsând excremente prin toată pădurea.
Astfel cu toţii au de câştigat din acest parteneriat.

Eucaliptul (eucalipthus amigdalina ) creşte in Australia, Indonezia, Tasmania, Papua Noua Guinee, Filipine, S.U.A. şi alte ţări. Eucaliptul deţine recordul mondial de inălţime acesta fiind de 165 de metri. Diametrul este cuprins intre 2-4m. Există in lume peste 700 de specii de eucalipţi.

Frunzele de eucalipt au propietăţi terapeutice. Ceaiul de frunze de eucalipt este indicat in bronşite, sinuzite, nevralgii, răceli puternice, glicemie, diabet, erupţii cutanate, herpes, dejerături.

Uleiul de eucalipt este antiseptic, antiinflamator, emollient cicatrizant, vermifug, folosit impotriva febrei, oboselii, inlătură durerile de cap şi dă o senzaţie de revigorare. Are şi proprietăţi cosmetice recunoscute.

Şobolanul-cangur, este un animal biped, mic, de culoare gălbuie-albicioasă. Se deplasează sărind pe picioarele din spate care sunt prevăzute cu 4 degete. Masculii sunt mai mari decât femelele.Trăiesc in vizuini şi sunt adaptaţi vieţii deşertice, fiind rezistenţi la secetă.Durata de viaţă este de 4-5 ani. Deşi este mic este foarte vioi şi agresiv.

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Păstrăvul de nuc (Polyporus squamosus)

Păstrăvul de nuc este o ciupercă comestibilă cu gust delicios  asemănător cu al ciupercii pleurotus, cu singura deosebire că  această ciupercă este mult mai cărnoasă.

Sursa foto argazkik.com

Habitat: păstrăvul de nuc crește în toată Europa dar și în Asia, America și Australia. Speciile de arbori pe care il putem întâlni în principal sunt nucul și ulmul dar nu este exclus să-l găsim și pe arborii de foioase moi respectiv pe salcie, tei, plop. În păduri il găsim pe arbori uscați și putregăioși în arborete de amestec această ciupercă fiind parazită. Arborii pe care crește dispar după câțiva ani. Altitudinal vegetează de la 100m și poate ajunge chiar la 2000 de metri! Crește pe orice expoziție.

Fructificația: păstrăvul de nuc fructifică de cele mai multe ori de două ori pe an respectiv primăvara (aprilie –mai) dar și toamna (septembrie-octombrie). De regulă pe o cioată sau un copac se pot întâlni 2-4 exemplare uneori chiar mai multe.

Descriere: păstrăvul de nuc ca formă seamănă cu un rinichi sau cu o scoică. Este o ciupercă mare cu diametrul pălăriei cuprins între 8-30 cm uneori chiar mai mare, putând ajunge la greutatea de1-2 kg..Pălăria are o culoare pal – gălbuie uneori chiar maronie, deasupra ei există solzi maronii dispuși în șiruri concentrice. Pălăria la inceput este plată dar odată cu maturizarea ia forma unei pâlnii. Piciorul ciupercii este gros atingând diametrul de 5-8 cm, este dens, tare, de culoare albă, plin in interior făcând corp comun cu pălăria fiind prins de aceasta. Bazapiciorului estede culoare maro închisspre negru.

Carnea: moale în tinerețe, dar odată cu maturizarea devine lemnoasă. De aceea această ciupercă trebuie consumată cât timp este tânără. Atunci când este feliată nu-și schimbă culoarea. Mirosul este plăcut caracteristic de pepene verde în tinerețe și astringent când este bătrân.

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Trufa neagră de iarnă (Tuber brumale Vitt) o trufă mică dar apreciată

Trufa neagră de iarnă poate fi găsită de la câmpie până la munte, în păduri de foioase dar şi de răşinoase (pin negru) sau molid. Trufa neagră de iarnă are corpul fructifer sferic, cu diametrul cuprins între 1-5 cm, sau turtit neregulat, de culoare negră sau gri-maronie.

brumale

Gleba trufei negre de iarnă la început este albă, apoi treptat, treptat îşi schimbă culoarea în gri, gri-închis sau gri- violet. Peridiumul este de culoare maro-închis cu pete negre, cu nuanţe albăstrui sau negrui. Solzii exteriori sunt mici şi reduşi faţă de cei de la trufa neagră de vară, uneori chiar lipsesc, dar nu este exclus să găsim şi exemplare cu solzi mari şi proeminenţi. În secţiune în interior, trufa este străbătută de nervuri groase de culoare albe sau gri. Trufele negre de iarnă sunt fragile, iar câinii din rasa viszla, brac german, labrador sau pointer fiind câini iuţi şi având labe mari şi puternice, le port rupe. De aceea este bine ca trufarii să fie cât mai aproape de ei, pentru a putea recupera trufa întreagă.

Speciile de plante-gazdă preferate de trufa de iarnă sunt: alunul (Corylus avellana), fagul (Fagus sylvatica), stejarul (Quercus robur), carpenul (Carpinus betulus), teiul (Tilia platyphyllos), păducelul (Crataegus monogyna) şi pinul negru (Pinus nigra). Ca specii ierboase se întâlnesc următoarele specii: ciuboţica cucului (Primula oficinallis), piperul lupului (Asarum europaeum), toporaşul (Viola odorata) curpenul de pădure (Clematis vitalba), Silene vulgaris, pecetea lui solomon (Poligonatum latifolium), racotea (Stelaria holostea), Sedum acre.

Trufa neagră de iarnă reprezintă cam 8-12% din cantitatea de trufe recoltată anual în România. Majoritatea trufarilor nu sunt prea încântaţi când găsesc trufe de iarnă, deoarece acestea sunt mici şi nu atârnă greu la cântar. În cazuri foarte rare pot fi găsite trufe de mărimea unui ou. Se pare că nici trufarii nu-i acordă multă atenţie, deşi este o trufă cu un miros şi un gust puternic şi plăcut, fiind foarte apreciată în gastronomie. Se pot consuma crude sau fierte, în omlete, paste făinoase, rissoto, salate, pe pâine prăjită. Trufa neagră de iarnă, comparativ cu celelalte trufe, se adaptează mult mai uşor la diferite tipuri de sol. Se poate întâlni în soluri lutoase, calcaroase, soluri bine drenate, soluri cu umiditate ridicată, chiar şi cu apă stagnantă.

Trufa neagră de iarnă este cea mai puţin pretenţioasă dintre toate tipurile de trufe negre din Europa. Ea se mulţumeşte cu soluri al căror Ph se află în jurul valorii de 6-7, şi care sunt bogate în carbonat de calciu.. Altitudinea la care poate fi găsită se situeză între 350-1000 m.

Este specia de trufă care preferă solurile umede de pe malurile râurilor, pâraielor din pădure.Trufa neagră de iarnă vegetează bine şi pe soluri aluvionare, sau pe soluri cu aciditate mai scăzută.  Trufa neagră de iarnă, ca valoare gastronomică, se situează între trufa neagră de vară (Tuber aestivum Vitt) şi trufa neagră franceză (Tuber melanosporum Vitt). Trufele negre de iarnă au parfum puternic de mosc, după unii, după alţii de nucşoară, sau un gust amărui după alţii, iar atunci când sunt mature au gust de alune. De obicei, se găsesc la adâncimi de 3-35 cm, uneori chiar la suprafaţa solului. Sunt bogate în polizaharide care au importanţă deosebită prin faptul că întăresc rezistenţa sistemului imunitar. De asemenea sunt importante pentru acţiunea antitumorală pe care o au.

Posted in Uncategorized | Leave a comment