Fagul și trufele

Fagul este o specie care trăieşte în parteneriat cu ciupercile (micorhize, saprofite, parazite), dar şi cu trufa de vară, trufa de iarnă dar și valoroasa trufă albă de Italia.

fagus sil

Fagul (Fagus sylvatica) este un arbore falnic înalt de 30-40 m, uneori chiar 45 m, diametru poate ajunge chiar şi la 2 m. Este specia predominantă în pădurile din ţara noastră, ocupând aproximativ 30% din suprafaţa ocupată cu păduri. Arealul fagului începe de la dealurile joase şi continuă până în zona montană dar nu mai mult de altitudinea de 1450 m, rar de tot ajunge la 1.600m. Fagul este o specie valoroasă din punct de vedere economic, dar acolo unde este în amestec cu gorunul, molidul, bradul, laricele, valoarea lui creşte şi mai mult.

Fagul formează în condiţii normale de sol un sistem de rădăcini pivotant-trasante. În soluri grele, compacte, slab aerisite, sistemul de rădăcini este superficial. Are o tulpină dreaptă, bine elagată, scoarţa este netedă,de culoare cenuşie cu pete albe. Coroana este boltită, mare, ramificată. Frunzele lungi de 5-10 cm, ovat eliptice, mugurii fusiformi, ascuţiţi, florile unisexuat-monoice, fructul se numeşte popular jir şi este o achenă în trei muchii, brune roşcate. Jirul alături de ghindă reprezintă hrana preferată a mistreţilor.

Fagul este o specie rezistentă la ger, însă sensibilă la îngheţurile târzii. Longevitatea fagului este între 120-180 de ani. Fructifică abundent la 5-6 ani începând cu vârsta de 60-70 de ani.

Din seminţele de fag se obţine un ulei excelent ca combustibil pentru iluminat, dar şi ca soluţie pentru lustruirea mobilei şi parchetului. Lemnul de fag este valoros, se prelucrează uşor, se îndoaie uşor cea ce face ca acesta să fie folosit cu mult succes la confecţionarea mobilei curbate, a parchetului, cozilor de unelte, cherestelei, în construcţii. Lemnul de fag are o mare putere calorică de aceea este folosit ca lemn de foc. Datorită faptului că lemnul de fag scoate puţin fum şi a puterii sale calorice mari, lemnul de fag era folosit la cuptoarele industriale, la producerea sticlei şi a fierului.

Fagul este şi o specie cu numeroase proprietăţi medicinale. Importanţă medicinală au rădăcina, frunzele, şi mugurii. Conţine tanin, substanţe minerale (calciu, potasiu, sodiu, fier), acizi, vitamine. Este recomandat în prevenirea şi tratarea următoarelor afecţiuni: diaree, boli de piele, negi, vindecare răni, urcior, litiază urinară, gripă, răceli, tuse, febră, dizenterie, dureri reumatice, răni deschise.

Având în vedere că de obicei fagul este întâlnit pe expoziţiile nordice unde lumina soarelui ajunge mai rar, face ca trufele să apară ceva mai târziu dar acestea sunt mari şi frumoase. Frunzișul bogat al fagului împreună cu resturile organice din sol, favorizează apariția humusului și implicit condiții optime pentru apariția și dezvoltarea trufei!

 

Advertisements
Posted in Uncategorized | Tagged | Leave a comment

Cerențelul planta ce împarte același habitat cu trufele

Dacă ai ieşit la vânătoare de trufe şi ai trecut pe lângă planta din imaginea de jos fără ca măcar să tresari, înseamnă că nu ai ştiut până acum că cerenţelul şi diamantele negre sunt de nedespărţit. 

cerentel

Cerenţelul (Geum urbanum), face parte din familia Rosaceae,  genul Geum. Mai este cunoscut şi sub următoarele denumiri: cuişoară, ridichioară, cerculeţ, vegetează pe locuri umbroase şi umede, pe soluri bogate în humus, bine aerate şi bine drenate, soluri calcaroase, argiloase sau nisipoase cu pH-ul cuprins între 5.8-6,8, soluri agreate şi de trufe.

Descriere: este o plantă ierboasă rezistentă la îngheţ, se întâlneşte cu precădere pe expoziţiile vestice, atinge înălţimea de 0,5-0,8 m, este în schimb foarte rezistentă la secetă. Tulpina este dreaptă, frunzele sub formă de rozetă dispuse altern. Florile înfloresc din iunie până în septembrie, sunt de culoare galben-aurie, polenizarea este făcută de albine şi de bondari.

Cerenţelel poate fi întâlnit în şleaurile de câmpie şi de deal, în etajul deluros al qvercetelor dar şi în gorunete şi făgete. Altitudinal cerenţelul se întâlneşte între 400 m – 700 m. Cerenţelul este şi o bună plantă medicinală deoarece conţine săruri minerale, uleiuri volatile, acid cafeic etc. Este indicat în gingivite sângerânde, stomatite, abcese dentare.

Având în vedere că cerenţelul creşte pe aceleaşi soluri pe care creşte şi trufe este bine să fim foarte atenți când vedem această plantă deoarece exusră mari șanse să găsim și trufe.

Pentru detalii consulta linkul: https://trufesiciuperci.wordpress.com/about/

Posted in Uncategorized | Tagged | Leave a comment

Cartea ,, Ghidul culegătorului de trufe

Cartea ,, Ghidul culegătorului de trufe,, a ajuns în prezent să aibă 6.000 de aprecieri: Este bine, este rău, numai vizitatorii acestei pagini pot aprecia asta. Oricum țin să le mulțumesc tuturor acelora care au apreciat această carte dar și celor care nu au apreciat-o, dar au găsit în postările publicate materiale interesante despre ciuperca subterană cunoscută sub numele de trufă.

 

Pentru detalii consulta linkul: https://trufesiciuperci.wordpress.com/about/

Carte · 5.998 de aprecieri
Fotografia postată de Ghidul culegatorului de trufe.
Îţi place

,

 

Posted in Uncategorized | Tagged | Leave a comment

   Cornul arbustul agreat atât de trufele negre cât și de cele albe

Cornul (Cornus mas), este un arbust înalt  de 5-12 m, creşte în regiunile de câmpie şi deal în pădurile de foioase, de la altitudunea de 200 – 800 m. Poate fi întîlnit şi în parcuri şi grădini.Uneori realizează creşteri remarcabile în diametru putând atinge chiar şi 38 – 40 cm. Cornul este cultivat şi ca plantă ornamentală datorită în principal florilor care se deschid la sfârşitul lunii februarie, vestind primăva

220px-Cornus_mas_Parc_Neuman_Luxembourg_01 (1)

Sursa foto: WIKȚIONARUL .ORG

Cornul vegetează pe soluri uşoare, reavăne, bine drenate, pe expoziţii însorite dar şi pe expoziţii cu semi-umbră. Din scoarţa cornului se poate face vopsea, iar din frunze tanin. În trecut fructele de corn erau folosite la tratarea dezinteriei şi diareei. Din coarne se face ceai, decoct, infuzie, tinctură. Coarnele conţin acizi organici, hidraţi de carbon, tanin, vitamina C.  Cornul conţine şi o substanţă cunoscută sub numele de cornină. Cornata obţinută din coarne fermentate cu alcool şi zahăr este o băutură alcoolică foarte bună. Fructele de corn se mai pot folosi sub formă de diverse preparate ca: marmeladă, gem, vin, peltea, sirop, dulceaţă, compot.

Fructele sunt drupe alungit-elipsoidale, comestibile,de culoare roşie cunoscute sub denumirea de coarne. Acestea au un gust acrişor, astringent se recoltează în august-septembrie. Sâmburii sunt biloculari. Lemnul de corn este dens, tare şi este folosit la fabricarea cozilor de unelte, a bastoanelor, a suveicilor de la războiul de ţesut, jugurilor de căruţe, cozilor de topor, ţepuşelor,  aracilor de legume. Lemnul de corn este cel mai bun lemn în confecţionarea, arcurilor, a săgeţilor, a suliţelor. O altă unică întrebuinţare pe care o are lemnul de corn este că din acesta se confecţionează ciocanele cu care se bate toaca prin care se cheamă creştinii la începutul slujbei sau la anunţarea orelor fixe din zi.

Coarnele sunt bogate în malat de calciu, glucide, caroten, pectine, vitamine, celuloză şi săruri minerale. Cornul se înmulţeşte prin altoire, seminţe sau marcotaj. Rezistă foarte bine la uscăciune, se instalează pe soluri pseudogleizate de cerete şi gârniţete. Din scoarţa lemnului de corn se produce vopsea. Fructele, frunzele şi coaja se foloseau pentru vopsit în culori galben, cafeniu, negru, roşu. Frunzele de corn se foloseau în trecut în tratarea celor care erau bolnavi cu gălbinare. În Armenia coarnele se folosesc în distilarea votcii, iar în Turcia se consumă cu sare pe timpul verii

Din punct de vedere medicinal coarnele au nebănuite proprietăţi terapeutice. Cornul are efecte: antidiareice, cicatrizante, astringente, dezinfectante. Este indicat în tratarea următoarelor afecţiuni: crampe stomacale, boli de ficat, enterite, icter, hemoroizi, paraziţi intestinali, miopie, guşă, vitiligo.

La corn, trufele negre de vară (Tuber aestivum Vitt trufele negre de iarnă (Tuber brumale Vitt), trufa mesenterică (Tuber mesentericum Vitt), se găsesc de obicei destul de aproape de tulpină şi nu la mai mult de 3-4 metri de aceasta.

 

Posted in Uncategorized | Leave a comment

         Cornul arbustul agreat atât de trufele negre cât și de cele albe

Cornul (Cornus mas), este un arbust înalt  de 5-12 m, creşte în regiunile de câmpie şi deal în pădurile de foioase, de la altitudunea de 200 – 800 m. Poate fi întîlnit şi în parcuri şi grădini.Uneori realizează creşteri remarcabile în diametru putând atinge chiar şi 38 – 40 cm. Cornul este cultivat şi ca plantă ornamentală datorită în principal florilor care se deschid la sfârşitul lunii februarie, vestind primăva

220px-Cornus_mas_Parc_Neuman_Luxembourg_01 (1)

SURSA FOTO: Wekționari.org

Cornul vegetează pe soluri uşoare, reavăne, bine drenate, pe expoziţii însorite dar şi pe expoziţii cu semi-umbră. Din scoarţa cornului se poate face vopsea, iar din frunze tanin. În trecut fructele de corn erau folosite la tratarea dezinteriei şi diareei. Din coarne se face ceai, decoct, infuzie, tinctură. Coarnele conţin acizi organici, hidraţi de carbon, tanin, vitamina C.  Cornul conţine şi o substanţă cunoscută sub numele de cornină. Cornata obţinută din coarne fermentate cu alcool şi zahăr este o băutură alcoolică foarte bună. Fructele de corn se mai pot folosi sub formă de diverse preparate ca: marmeladă, gem, vin, peltea, sirop, dulceaţă, compot.

Fructele sunt drupe alungit-elipsoidale, comestibile,de culoare roşie cunoscute sub denumirea de coarne. Acestea au un gust acrişor, astringent se recoltează în august-septembrie. Sâmburii sunt biloculari. Lemnul de corn este dens, tare şi este folosit la fabricarea cozilor de unelte, a bastoanelor, a suveicilor de la războiul de ţesut, jugurilor de căruţe, cozilor de topor, ţepuşelor,  aracilor de legume. Lemnul de corn este cel mai bun lemn în confecţionarea, arcurilor, a săgeţilor, a suliţelor. O altă unică întrebuinţare pe care o are lemnul de corn este că din acesta se confecţionează ciocanele cu care se bate toaca prin care se cheamă creştinii la începutul slujbei sau la anunţarea orelor fixe din zi.

Coarnele sunt bogate în malat de calciu, glucide, caroten, pectine, vitamine, celuloză şi săruri minerale. Cornul se înmulţeşte prin altoire, seminţe sau marcotaj. Rezistă foarte bine la uscăciune, se instalează pe soluri pseudogleizate de cerete şi gârniţete. Din scoarţa lemnului de corn se produce vopsea. Fructele, frunzele şi coaja se foloseau pentru vopsit în culori galben, cafeniu, negru, roşu. Frunzele de corn se foloseau în trecut în tratarea celor care erau bolnavi cu gălbinare. În Armenia coarnele se folosesc în distilarea votcii, iar în Turcia se consumă cu sare pe timpul verii

Din punct de vedere medicinal coarnele au nebănuite proprietăţi terapeutice. Cornul are efecte: antidiareice, cicatrizante, astringente, dezinfectante. Este indicat în tratarea următoarelor afecţiuni: crampe stomacale, boli de ficat, enterite, icter, hemoroizi, paraziţi intestinali, miopie, guşă, vitiligo.

La corn, trufele negre de vară (Tuber aestivum Vitt trufele negre de iarnă (Tuber brumale Vitt), trufa mesenterică (Tuber mesentericum Vitt), se găsesc de obicei destul de aproape de tulpină şi nu la mai mult de 3-4 metri de aceasta.

 

Posted in Uncategorized | Tagged , | Leave a comment

Cum influențează microfauna și macrofauna, ciclul de viață al trufei

La formarea solului participă activ diverşi reprezentanţi ai regnului animal care trăiesc în sol sau la suprafaţa acestuia şi care alcătuiesc microfauna şi macrofauna solului. Microfauna şi macrofauna reprezintă o condiţie esenţială în apariţia şi dezvoltarea trufelor prin faptul că participă la descompunerea materiei organice dând naştere humusului, aerează solul şi în acelaşi timp îl fertilizează, exercită deasemenea acţiuni multiple şi complexe.

veverita

Microfauna solului: Microfauna solului este reprezentată prin două grupe importante: protozoarele şi viemii.

Protozoarele: Protozoarele formează grupa cea mai importantă a microfaunei solului şi sunt reprezentate prin indivizi microscopici, unicelulari de Rhizopode, Flagellate şi Ciliate. Având în vedere că protozoarele acţionează în stratul de sol de până la 15 cm, mai ales atunci când solul este umed, precum şi că ele acţionează în solurile bogate în materie organică rezultă că au o importanţă deosebită în apariţia şi dezvoltarea trufei.

Viermii: Viermii cei mai răspândiţi în sol sunt viermii rotunzi şi viermi inelaţi. Se dezvoltă în primii 15-20 cm de la suprafaţa solului unde pot ajunge 1-3 milioane la hectar. Viermii din sol exercită acţiuni multiple şi complexe. Unii pătrund în ţesuturile rădăcinilor şi le vatămă, alţii consumă pentru hrană bacterii, ciuperci şi protozoare din sol. Cunoscut fiind faptul că viermii participă la descompunerea materiei organice, şi prin aceasta la apariţia humusului, viermii contribuie şi ei la îmbunătăţirea habitatului trufei.

Macrofauna solului: Macrofauna solului este reprezentată prin râme, miriapode, insecte şi vertebrate.

Râmele: Râmele se găsesc în sol în număr mai mare, îndeosebi în solurile umede, unde ajung la 200 – 1000 kg la hectar. Nu se dezvoltă în solurile uscate, mlăştinoase, acide sau alcaline. Râmele afânează şi structurează solul, dezvoltă o reţea de canale care măreşte permeabilitatea solului, pentru apă şi aer, trec prin tubul lor cantităţi mari de pământ şi de resturi vegetale şi animale ce le elimină apoi sub formă de glomerule mici. Râmele afânează solul şi creează condiţii optime de aerare a solului, ajută la ferilizarea acestuia, toate aceste activităţi contribuie şi ele la răspândirea cu prioritate a trufei în aceste habitate.

Insectele: Insectele sunt reprezentate printr-un număr mare de specii, care contribuie la descompunerea resturilor organice şi la ameliorarea stării fizice a solurilor. Ele devorează şi consumă o cantitate mare de frunze moarte şi de alte resturi organice în curs de descompunere, grăbind formarea humusului în sol. Insectele care se dezvoltă în pădure contribuie prin canalele ce le fac, la afînarea şi structurarea solului, asigurand astfel condiţii optime pentru instalarea trufelor în aceste zone.

Vertebratele sunt reprezentate printr-un număr mare de diverse rozătoare: şoareci de câmp, dihori, vulpi, veveriţe, hârciogi, viezuri etc. Acestea prin canalele mari şi găurile ce le sapă pentru locuinţe (vizuini) şi pentru depozitarea proviziilor de hrană, contribuie la afânarea solului și implicit la crearea condițiilor ortime pentru trufe.

Pentru detalii consulta linkul: https://trufesiciuperci.wordpress.com/about

Posted in Uncategorized | Tagged | Leave a comment

Ce este o trufă

Trufa este o ciupercă subterană care face parte din familia Tuberaceae, genul Tuber. Trufele iau naştere în urma unui proces natural între rădăcinile unor arbori şi miceliul unor ciuperci cu care formează prin simbioză organe specifice cunoscute sub numele de micoriză. Prin intermediul acestor micorize, are loc schimbul de elemente nutritive dintre arbore şi ciupercă.

trufe MateutSimbioza dintre arbore şi trufă este benefică pentru fiecare în parte. Arborele dă trufei culoarea, mirosul, gustul, vitaminele, glucidele precum şi substanţele care stimulează creşterea şi fructificarea mai abundentă a arborelui. La randul sau, trufa furnizează arborelui substanţe minerale precum fosfor, potasiu, fier, calciu sau azot

Trufele sunt apreciate în întreaga lume pentru aroma lor intensă şi unică, care oferă un gust deosebit oricărui fel de mâncare. Trufele sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri, În comparație cu alte ciuperci, trufele nu au nici pălărie şi nici picior. Nu este singura diferență majoră. Ciupercile care cresc deasupra solului produc sporii care sunt dispersaţi de vânt, în vreme ce trufa crește sub pământ și atrage cu parfumul și gustul ei anumite insecte şi animale care le consumă cu multă plăcere iar sporii de trufe trecând prin sistemul digestiv al insectelor sau animalelor sunt dispersaţi prin întreaga pădure contribuind astfel la lărgirea habitatului acesteia.

În ceea ce privește preţul trufelor, acesta variază şi în funcţie de producţia anuală din principalele ţări producătoare. Producţia de trufe anuală este dependentă de condiţiile climatice.  O dată cu încălzirea globală şi a defrişărilor masive de păduri, producţia a început să scadă îngrijorător de mult. Oamenii de ştiinţă au încercat să compenseze reducerea producţiei de trufe din flora spontană prin crearea de culturi trufiere, ceea ce a făcut ca în ultima perioadă de timp aceste culturi să se înmulţească în întreaga lume.

Trufele pot fi găsite la adâncimi cuprinse între 5-40 cm. Ele pot avea forme sferice, ovoidale, neregulate cu umflături, crăpături, proeminenţe. Diametru acestora variază de la 1 la 12 cm în funcţie de specia din care fac parte.

Pentru detalii :https://trufesiciuperci.wordpress.com/about/

Posted in Uncategorized | Tagged | Leave a comment