Pinul negru o specie agreată de mai multe soiuri de trufe

Pinul negru (Pinus nigra) (sau pinul negru austriac, este un arbore de talia a-I-a cu înălţimea cuprinsă între 35-45 de metri şi un diametru de până la 30-40 cm. În ţara noastră pinul negru se semnalează în special în Olenia şi Banat dar şi în nord vestul ţării, în arborete pure sau de amestec cu alte specii.

Vegetează pe soluri uşoare, reavăne, cu textură fină dar şi pe soluri sărace, compacte, superficiale, stâncoase, calcaroase, expuse uscăciunii. De-a lungul timpului s-a folosit la împădurirea terenurilor degradate. Se simte bine pe terenurile cu climă mai caldă, poate suferi de îngheţurile târzii.

Pinul negru are înrădăcinarea trasantă, dar dezvoltată, şi rădăcini laterale foarte puternice, tulpina dreaptă, mai bine conformată decât în multe arborete de pin silvestru, scoarţa este cenuşiu-negricioasă, ritidomul se dezvoltă timpuriu, adânc brăzdat la arborii vârstnici, solzos şi neregulat. Coroana este piramidală, largă, la bătrâneţe tabulară, deasă, temperamentul pinului negru este un temperament de lumină.

Acele pinului negru  sunt câte două în fiecare teacă mai lungi decât cele de pin silvestru, sunt de culoare verde-închis. Acele de  pin negru au lungimea de 8-14 cm, sunt ascuţite, rigide şi înţepătoare, îngrămădite spre vârful lujerului. În unele ţări europene, acele de pin se pun în saltelele patului, se spune că  cu acestea se tratează bolile reumatice. Pinul negru are o creştere accelerată în tinereţe, productivitatea este moderată, fructificaţia este abundentă. Pinul negru este rezistent la secetă şi doborâturile de vânt. Preferă regiunile mai calde, cu îngheţuri târzii rare.

Pinul negru are efecte terapeutice foarte importante fiind recomandat în tratarea a numeroase afecţiuni astfel: boli respiratorii, boli endocrine, bronşită, tuse, tuse convulsivă, astm, pneumonii, traheită, infecţii reno-urinare, cistită, uretrită, impotenţa, sterilitatea, sistem imunitar slăbit,  dureri reumatismale, astenie, paraziţi ai pielii, psoriazis.

Scoarţa lemnului de pin conţine vitamina P, vitamină recomandată în tratarea scorbutului, ajută şi la întărirea sistemului imunitar. În arboretele de pin negru se poate găsi trufa de vară, trufa de iarnă, trufa albicioasă, trufa mesenterică. În arboretele pure de pin negru trufele sunt în general mici, iar acolo unde în compoziţia arboretului apar alunul, păducelul, teiul,sau alte specii de foioase trufele sunt mult mai mari.

Advertisements
Posted in Uncategorized | Leave a comment

Cei mai mari dușmani ai trufelor: braconierii de trufe

În ţara noastră în prezent recoltarea trufelor se face de două categorii de oameni: de culegători corecţi care ştiu cum trebuie recoltată această minunată ciupercă, dar şi de braconierii de trufe. Iată care este diferenţa între felul cum recoltează unii şi felul cum recoltează ceilalţi trufele.


Culegătorii de trufe serioşi sunt în general oameni educaţi, liniştiţi, oameni care iubesc natura dar în mod special şi pădurea. Aceştia promovează cunoaşterea habitatului trufei, respectul faţă de aceasta, o recoltează numai cu câini bine dresaţi pentru această activitate şi folosesc la recoltarea trufei numai unelte legale.

Aproape toţi au participat la simpozioane organizate de firme specializate în acest domeniu sau au studiat cărţi de specialitate, toate informaţiile astfel obţinute le-au fost de un real folos în crearea unei afaceri cu trufe. În teren culegătorii adevăraţi de trufe apar dimineaţa foarte devreme, au câini bine dresaţi, sunt foarte discreţi, lucrează în linişte, astupă întotdeauna gropile rămase în urma trufelor scoase de câini. De-a lungul anilor am întâlnit câţiva trufari profesionişti, era o plăcere să vorbeşti cu ei, cu mulţi dintre ei am rămas prieten chiar dacă ne-am întâlnit pe locurile descoperite iniţial de ei, sau de mine.

Braconierii de trufe au apărut mai ales în ultimii  ani. Aceştia au un singur ţel şi anume acela de a recolta cât mai multe trufe şi a face cât mai mulţi bani indiferent prin ce metode. Astfel ei umblă în grupuri de 2 – 4 persoane sau chiar mai mulți, în general nu au câini corespunzători. Atunci când unul dintre câini găseşte o trufă, inmediat scot la iveală arsenalul de unelte interzise ca de exemplu, sape, casmale, greble. Unul dintre braconieri ţine de şase iar ceilalţi se apucă la săpat şi greblat.

Astfel sunt culese şi trufele imature alături de cele coapte. Prin folosirea acestor unelte se distruge micoriza formată între trufă şi arbore şi astfel se distruge complet habitatul acesteia. Procesul de simbioză dintre trufă şi arbore nu mai poate avea loc. Aceşti braconieri pot fi întâlniţi de dimineaţa şi până seara, sunt foarte gălăgioşi, după ei rămâne un adevărat prăpăd: pungi de plastic, peturi, sticle de bere, pachete de ţigări şi multe alte mizerii. Braconierii de trufe nu sunt interesaţi să se instruiască, să participe la seminarii, au un singur scop şi anume să facă bani cât mai mulţi.

În ţara noastră nu există nici o lege care să reglementeze cum, cu ce şi de către cine se poate recolta trufa, în timp ce în restul ţărilor europene există legi foarte aspre care protejează tot ce este legat de trufe. În consecinţă nu poate nimeni să ia nici o măsură împotriva acestor indivizi cea ce face ca distrugerea habitatului trufei să se amplifice în continuare. Dacă statul şi instituţiile sale nu vor lua măsuri de protejare a habitatului trufei prin adoptarea unor legi, regulamente ,ordonanțe de urgență sau alte acte normative care să reglementeze tot ce este legat de trufe, este posibil ca în câţiva ani trufele să dispară din ţara noastră.

Mai multe detalii puteţi găsi în cartea ,, Ghidul culegătorului de trufe’’ .

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Bracul german un câine foarte bun la căutat trufe

Bracul german provine din pointerul spaniol, care a fost adus în Germania în jurul anului 1600. Bracul german poate fi cu păr scurt sau cu păr sârmos. Ambii câini sunt cunoscuţi în toată lumea pentru performanţa aretului (se opreşte şi stă nemişcat când simte vânatul). Culoarea bracilor este maro închis sau negru ori combinaţii de alb şi una din culorile amintite, dar pot avea şi pete sau stropi de diverse culori.

Bracii sunt câini supli, au o alură atletică şi o deosebită eleganţă în atitudine şi mişcare. Este un câine puternic, cu picioare groase şi musculoase, capabil de mişcări rapide şi dese schimbări de direcţie în salt şi alergare.

Bracul german are un bot lung şi puternic, ochii de culoare deschisă, urechile lăsate şi lungi aşezate în partea superioară a capului. Fiind un animal foarte iute şi rezistent se descurcă foarte bine în teren accidentat fie el montan, de câmpie, sau deal, sau chiar mlăştinos. În acelaşi timp este un excelent înotător. Bracul german este un câine tenace, rezistent şi de încredere. Longevitatea bracului german este de 12-15 ani

Standardul rasei bracului german prevede o înălţime la greabăn pentru femele de 58-63 cm, iar pentru mascul de 62-66 cm, greutatea fiind cuprinsă între 22-30 kg, mai grei fiind masculii. Este un câine inteligent, foarte cooperant, este destul de uşor de dresat fiind foarte receptiv la afecţiunea stăpânului său. Este un câine pe care te poţi baza oricând, nu te lasă la greu, dispus să facă eforturi uriaşe numai ca stăpânul să fie mulţumit. Coada bracilor germani se taie la 10 zile de la naştere, la jumătate din lungimea naturală. Nu îi este frică de loc de apă, îmbăiatul chiar îi face multă plăcere, fiind de altfel un bun înotător.

Bracul german este un câine care năpârleşte cel puţin de două ori pe an, de aceea igiena lui constă în perierea cât mai des posibil. Dacă constataţi că i-au crescut mult unghiile atunci acestea trebuie tăiate. Verificarea interiorului urechilor trebuie făcută la două săptămâni iar dacă este cazul acestea trebuie curăţate. Bracului i se face de cel mult două ori pe an, îmbăiere totală. Nu este bine să fie spălaţi mai des deoarece le este afectat stratul de grăsime care le protejează blana.

Hrana cea mai potrivită este hrana uscată industrială care trebuie administrată de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. Bracului  german ca de altfel oricărui câine, trebuie să i se asigure permanent apă proaspătă şi curată.

La vânătoarea de trufe bracul este un câine exceptional. Este iute, activ, perioada efectivă de lucru este foarte mare, găseşte cu precizie trufele, le scoate şi le aportează perfect. Se spune că cel mai bun câine pentru trufe este cel din rasa Lagotto Ramagnolo, dar am văzut mulţi braci germani mai buni decât cei din rasa Lagotto romagnolo.

Bracii germani sunt predispuşi să facă ruptură de ligamente, epilepsie, dermatită, boli de ochi, diferite tumori.

Este indicat ca dresajul bracului german să fie făcut încă de la 2- 3 luni şi mă refer aici la deprinderea unor comenzi uzuale precum şezi, culcat ,pas, stai, nu, aici etc. Câinii din rasa brac german sunt foarte ascultători, foarte receptivi, mereu dornici să facă ceea ce le cere stăpânul lor.

Pentru detalii consulta linkul: https://trufesiciuperci.wordpress.com/about/#_Toc414727523

Telefon autor 0745168656

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Umiditatea solului condiţie esenţială în ciclul de viaţă al trufei

Trufele sunt ciuperci subterane, care apar şi se dezvoltă în sol, cu condiţia îndeplinirii unor condiţii esenţiale, printre care amintim:.    

  • să aibă umiditate tot timpul anului;
  • solul trebuie să fie bogat în humus, bine drenat, bine aerisit;
  • să fie bogat în substanţe minerale (fier, azot, carbonat de calciu, potasiu, sodiu);
  • să beneficieze de condiţii climatice favorabile;
  • forma de relief, nivelul apei freatice din sol;
  • Ph-ul solului să fie cuprins între 6,5 – 9;
  • solul să fie pe cât posibil calcaros, argilos, argiloiluvial; Din literatura de specialitate vedem că absolut toate speciile de trufe, fie negre, fie albe sau de alte culori au nevoie de umiditate pentru a germina, a se dezvolta,a se stabili regimul de nutriţie, a se maturiza. Gradul de umiditate al solului se poate stabili foarte uşor de orice persoană. Solurile din acest punct de vedere se clasifică astfel:

– soluri ude, din aceste soluri picură apa când sunt strânse în mână

– soluri umede, aceste soluri strânse în mână umezesc mâna, apa se vede pe mână, dar nu picură

– soluri jilave, strânse în mână umezesc mâna, însă apa nu se vede;

– soluri revene, strânse în mână, lasă numai o uşoară senzaţie de umezeală sau răceală;

– soluri uscate, strânse în mână nu lasă senzaţia de umezeală;

Pentru trufe cele mai indicate soluri sunt cele umede şi cele jilave. Solurile ude prezintă apă în exces şi nu sunt agreate de trufe, în timp ce solurile uscate fac ca trufele să fie mici şi deshidratate.Cantitatea de apă din sol exprimată în procente, faţă de greutatea solului absolut uscat, se numeşte umiditatea solului.

Umiditatea unui sol se schimbă în timpul perioadei de vegetaţie îndeosebi sub acţiunea precipitaţiilor, temperaturii şi a vânturilor şi este diferită în funcţie de permeabilitatea solului, textura şi structura acestuia. Reţinerea apei în sol este determinată de cantitatea de apă disponibilă dar şi de textura solului. Alături de apa din sol şi aerul şi căldura solului reprezintă un factor important în creşterea şi dezvoltarea trufei. Solurile care au apa freatică cât mai la suprafaţă sunt cele mai agreate de trufe.

Pentru detalii consulta linkul: https://trufesiciuperci.wordpress.com/about/#_Toc414727523

Telefon autor 0745168656

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Rolul și importanța trufei în ecosistem

Simbioza dintre arbore şi trufă este benefică pentru fiecare în parte, lipsa ei  ar duce la dispariţia pădurilor. 

Trufa este o ciupercă subterană ce face parte din fam Tuberaceae, genul Tuber. Trufele iau naştere în urma unui proces natural între rădăcinile unor arbori şi miceliul unor ciuperci, cu care formează prin simbioză, organe specifice cunoscute sub numele de micoriză. Prin intermediul acestor micorize, au loc schimburile de elemente nutritive dintre arbore şi ciupercă.

Ciupercile, ca sa traiasca si sa se dezvolte, au nevoie de substante organice. Nefiind capabile sa faca fotosinteza, nu pot produce aceste substante. In schimb, au o foarte buna capacitate de absorbtie a mineralelor din sol.

Plantele, in schimb, au posibilitatea de a face fotosinteza. Astfel, ele transforma mineralele in substante organice, de care au nevoie in toate procesele necesare supravietuirii, dezvoltarii, inmultirii. In schimb, plantele au o posibilitate limitata de a extrage minerale din sol. Radacinile plantelor au un ritm limitat de crestere si de absorbtie. Planta ofera foarte putin si primeste in schimb foarte mult

Ciupercile simbiotice se alimentează nu numai cu substanțe provenite din descompunerea resturilor vegetale din sol, dar, de asemenea şi cu substanțe din rădăcinile copacilor. Ele intră cu carborii într-o relație de coabitare (simbioză), formând în rădăcinile acestora așa-numitele micorize, multe păduri neputând exista în lipsa micorizei

 Simbioza dintre arbore şi trufă este benefică pentru fiecare în parte. Arborele  dă trufei culoarea, mirosul,  gustul acesteia, vitamine, glucide, precum şi substanţe care stimulează creşterea şi fructificarea mai abundentă.. În urma unor cercetări  s-a constatat că arborii micorizaţi cu spori de trufe, au o creştere mai accelerată, realizează creşteri semnificative, atât în diametre cât şi în înălţime, fapt ce implicit duce la creşterea volumului de masă lemnoasă la hectar.. Trufa furnizează arborelui substanţele minerale (fosfor, potasiu, fier, calciu, azot). 

Continutul solului in vitamine si aminoacizi influenteaza raspandirea si activitatea ciupercilor care formeaza micorize. Sunt si cazuri cand solul contine substante care inhiba cresterea ciupercilor si, prin aceasta, dezvoltarea micorizei.

Se pare ca humusul are o influenta directa si pozitiva asupra micorizei.

Majoritatea ciupercilor de micoriza prefera solurile cu o reactie putin acida. Exista si forme care prefera solurile acide sau puternic alcaline.

.

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Urmăriți musca din imagine ca să puteți găsi trufe

Mulţi poate nu ştiu dar există şi o altă metodă de a recolta trufe, fără porci sau câini. Se pot recolta trufe şi urmărind cu atenţie musca cunoscută sub numele de Suillia gigantea. Această muscă face parte din familia Heleomyzidae.

A fost catalogată pentru prima dată de marele entomolog  german Wilhelm Meigen. Această muscă are nişte ochi bulbucaţi de culoare portocalie. Este de culoare brună spre roşiatică are aripi chitinoase, se sprijină pe şase picioare,  pe cap şi spate are firişoare de păr.Această muscă este atrasă într-un mod miraculos de parfumul emanat de trufe.  Este o muscă mare de unde i se trage şi numele care are un zbor dezordonat şi greoi. Ea se aşează deasupra cuiburilor cu trufe unde îşi depune şi ouăle. Din aceste ouă în câteva zile ies larvele care intră în sol şi penetrează peridiumul trufei după care consumă cu multă poftă interiorul trufei. Am văzut şi trufe în care erau de obicei chiar 20-25 de larve de Suillia.

În zilele însorite poate fi văzută deasupra cuiburilor de trufe iar dacă zboară în dreptul razelor de soare aripile îi strălucesc foarte tare. Se cunoaşte faptul că mulţi trufari din Franţa sau specializat în a urmări zborul acestor muşte şi locul în care acestea se aşează pentru a depune ouăle, Obsevând cu atenţie locul în care acestea cuibăresc sapă în acel loc şi găsesc astfel trufe. Este sigur că aceste muşte depun ouă numai acolo unde sunt trufe mature care emană mirosul aşteptat cu nerăbdare de ele.

Din câte cunosc eu la noi în ţară nimeni nu recoltează trufe după aceste indicii. Poate că cei care vor să devină culegători de trufe şi nu au posibilităţi financiare să îşi cumpere un câine specializat în această activitate vor reuşi să găsească trufe după acest indiciu.

Pentru detalii consulta linkul: https://trufesiciuperci.wordpress.com/about/#_Toc414727523

Telefon autor 0745168656

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Cum trebuie consumate trufele

Trufele sunt ciuperci subterane care cresc sub pământ, se găsesc destul de greu, au o aromă şi un gust unic, fiind socotite ca delicatese de lux. Din punct de vedere alimentar trufele sunt bogate în proteine, lipide, hidraţi de carbon, acizi organici saturaţi esenţiali şi nesaturaţi.

Folosiţe în preparate culinare trufele dau acestora un gust unic inconfundabil. În marile restaurante ale lumii meniurile care au în compoziţia lor trufe fie albe fie negre sunt nelipsite.Trufele trebuie consumate întotdeauna crude pentru că numai aşa îşi păstrează calităţile. Ele trebuie consumate în cel mult şapte sau opt zile după ce au fost recoltate, altfel îşi pierd din parfumul lor unic. Nu este indicat ca trufele să fie fierte sau fripte deoarece îşi pierd toate calităţile. Crude ele se pot adauga în diferite mâncăruri, sosuri, supe sau şi în unele băuturi alcoolice (vin, coniac, votcă etc).

Este binecunoscut faptul că şefi de stat, oameni politici, artişti, personalităţi publice, vedete, sportivi consumă  sau au consumat trufe. Au consumat trufe cu regularitate Nicolae Ceauşescu, Kennedy,Churchill,Gorbaciov, Alain Delon, Gerard Depardieu, Marilyn Monroe, Luciano Pavaroti şi mulţi alţii. Marii bucătari ai lumii reuşesc să includă trufa în cele mai scumpe şi sofisticate meniuri care uneori ajung să coste mii sau chiar zeci de mii de euro.

Sunt recomandate în retetele cu carne de viţel, pui, vânat, fructe de mare, peşte, în sufleuri, omlete, paste sau orez, etc. Ele se taie felii subţiri sau se răzuiesc cu răzătoarea. Atenţi însă la cantitate, ele având o aromă foarte puternică cantităţile folosite trebuie să fie mici. Ele trebuie puse în mâncare chiar înainte de a începe să mâncăm.

Pentru detalii consulta linkul: https://trufesiciuperci.wordpress.com/about/#_Toc414727523

Telefon autor 0745168656

Posted in Uncategorized | Leave a comment