Cel mai mare dăunător al trufelor (Leiodes Cinnamomea)

Trufarii cu experiență dar și cei începători au putut observa cum începând cu luna august, dar mau ales în septembrie și până în noiembrie trufele sunt atacate de un gândac mic de culoare roșie.

Sursa foto kerbtier.de

În general această insectă atacă trufele negre, în principal trufa neagră franceză (Tuber melanosporum) dar și trufa neagră de vară (Tuber aestivum, Tuber uncinatum).  Gândacii masculi nu sunt atrași de trufe decât atunci când acestea sunt infestate cu gândaci de sex feminin! Aceștia din urmă se ghidează după mirosul emanat de trufe!

Este vorba despre o insectă cunoscută sub denumirea de Leiodes Cinnamomea. Aceasta face parte din familia Leiodidae. este un  gândac mic de culoare roşie care se observă mai ales toamna şi iarna, el se hrăneşte cu trufe şi contribuie prin deplasarea lui la împrăştierea sporilor. Poate atinge lungimea de 4-7 mm, adulţii apar în luna august şi trăiesc până în luna martie a anului următor. Arealul de răspândire al aceste specii este în principal pe continentul european cu excepţia ţărilor nordice. Sunt ani în care face pagube mari consumând întreaga trufă sau depreciindo foarte mult prin galeriile pe care le fac în interiorul trufei.

Advertisements
Posted in Uncategorized | Leave a comment

Beagle, un câine mereu cu gândul la vânat dar şi un excelent câine de căutat trufe

Descriere: beagle este un câine de vânătoare de talie mică, dotat cu un excepţional simţ al mirosului. Poate fi folosit cu mult succes la vânătoare, atât la vânatul mic cât şi la vânatul mare. În teren la alergat are o rezistenţă ieşită din comun. Beagle are un cap lat şi rotund, botul este drept şi pătrăţos, nările puternice, veşnic deschise. Urechile sunt late şi atârnă în jos pe lângă cap, ochii pot fi negri sau maro. Picioarele sunt solide şi muşchiuloase. Culoarea la beagle poate fi albă, neagră sau cafeniu roşcată. Blana are un păr scurt şi aspru.

În ultimii ani s-a reuşit să se dreseze câini din rasa Beagle şi la căutat de trufe. Este un câine bun atât pentru căutarea trufelor albe cât şi pentru cele albe. Atenţie mare, câini din rasa beagle sunt preocupaţi în mod permanent să ia urma vânatului şi să îl urmărească, astfel încât primele elemente de dresaj trebuie să se concentreze pe renunţarea la vechile sale năravuri.

Temperament: este un câine foarte afectuos, mereu vesel, calm, sociabil, inteligent şi curajos. Tot timpul este preocupat de mirosurile de animale străine care îi încalcă teritoriul.

Dresaj. Câinii din rasa Beagle se dresează destul de greu, de aceea este recomandat ca dresajul să înceapă cât mai devreme, chiar de la vârsta de 2-3 luni. Pentru a reuşi să dresăm un câine din rasa Beagle trebuie să ne înarmăm cu multă răbdare, deoarece este un câine cu o fire independentă şi în acelaşi timp cu o personalitate puternică. La dresaj trebuie să ne purtăm cu el cu multă blândeţe, să nu fim niciodată duri cu el, deoarece este un câine sensibil. Câinii din această rasă de obicei sunt distraşi de tot ce se întâmplă în jurul lor şi se plictisesc foarte repede, de aceea trebuie ţinuţi mereu sub observaţie.

Pentru a afla mai multe detalii despre dresajul câinilor de căutat trufe achiziţionaţi cartea ,,Ghidul culegătorului de trufe’’ o carte în care puteţi găsi în premieră informaţii utile despre tot ce este legat de această activitate.


Posted in Uncategorized | Leave a comment

Trufa neagră franceză (Tuber melanosporum Vitt) , mai este cunoscută şi sub fenumirea de ,,diamantul negru al pământului’

Trufa neagră franceză este cunoscută şi sub numele de trufa de Perigord şi este după trufa albă de Piemont, a doua trufă ca valoare. Un kilogram de trufe de Perigord costă între 1000 – 3000 euro, dar preţul este diferit în fiecare an, fiind determinat  de producţia realizată.

Cantităţi mai mici de trufe negre franceze se recoltează în Slovenia, Croaţia, Australia de Vest, Tasmania sau Serbia. În prezent trufele negre de iarnă se găsesc în sudul Franţei, în zona Aragon din Spania, în Umbria şi Toscana din Italia. Cea mai mare piaţă de trufe negre din lume se află în Franţa, în localitatea Richerenches din Vaucluse. Sezonul de recoltare în Franţa este din luna decembrie pînă în luna martie.Înainte de cel de-al doilea război mondial, Franţa exporta în jur de 1.000 de tone de trufe negre pe an. Însă astăzi s-a ajuns la o diminuare drastică a exporturilor, care abia dacă mai ajung la aproximativ 20 de tone pe an. Trufa neagră de Perigord  se găseşte în pădurile de foioase din zona mediteraneană, speciile de arbori-gazdă agreate de trufă neagră franceză fiind stejarul şi alunul.

Ca mărime, trufa are în medie 3-7 cm, uneori chiar mai multdar poate fi şi mai mică, gustul acesteia fiind de căpşuni, cacao sau fructe uscate.Trufa neagră franceză este cea mai cultivată dintre toate soiurile de trufe. În prezent se cultivă în foarte multe ţări care au condiţii similare de sol şi climă. Astfel, au început să fie cultivate în Noua Zeelandă, Australia,  Maroc,  Canada, Argentina, Chile, America de Nord. Primele recolte se obţin la 10-12 ani de la crearea culturii. Nu toate culturile trufiere efectuate au avut şi rezultatele scontate.

În prezent, recolta de trufe negre franceze a început să scadă din ce în ce mai mult, astfel că francezii au luat măsura înfiinţării culturilor trufiere încă de acum câteva zeci de ani. Astăzi 80% din producţia anuală de trufe negre franceze este din culturi trufiere.

Şi la noi în ţară au început să se facă culturi trufiere cu puieţi micorizaţi  aduşi din Italia,Franţa, puieţi certificaţi şi garantaţi de Institute de Cercetare din domeniul respectiv. Există firme care oferă puieţi inoculaţi cu miceliu din trufa de iarnă de Perigord. Însă nu ştiu dacă comercianţii au explicat cumpărătorilor de puieţi micorizaţi, că până acum din flora spontană a României nu s-a recoltat s-au nu se ştie să se fi recoltat nici măcar un kilogram de trufe de iarnă franceză, şi că nefăcându-se încă experimente la noi în ţară, există un risc major ca acea cultura trufieră să nu reuşească.

Din acest motiv, investiţiiledupă mine au valoare de experiment şi deontologic vorbind ar fi ca acele firme să fie oneste faţă de cei care alocă resurse financiare mari şi să le atragă atenţia că cheltuie bani poate degeaba. Dacă această trufă nu a apărut natural în flora spontană din ţara noastră, înseamnă că această trufă nu a găsit microclimatul pe care îl agrează. Ce şanse sunt, în aceste condiţii, pentru o cultură trufieră ? Cred că şansele ca aceste culturi să intre pe rod sunt destul de mici.

Pentru detalii consulta linkul: https://trufesiciuperci.wordpress.com/about/#_Toc414727523

Telefon autor 0745168656

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Parteneriatul câine-stăpân, cheia de succes în recoltarea trufelor

Pentru ca un câine să culeaga trufe bine şi constant între acesta şi stăpân trebuie să existe un parteneriat. Aceasta înseamnă că stăpânul trebuie să-l socotească pe câinele său un partener de lucru şi nu un animal care trebuie numai să execute ordinele primite de la acesta. De rezultatul parteneriatului câine – stăpân depinde recolta de trufe. Iată cam care ar trebui să fie relaţia dintre câine şi stăpân:

  • stăpânul trebuie să fie întotdeauna ferm, hotărât dar nu dur şi să-l facă pe câine să înţeleagă că el este şeful şi că el câinele trebuie să i se supună necondiţionat din iubire şi ataşament şi nu de frica stăpânului;
  • să îi acorde câinelui afecţiune şi atenţie tot timpul cât sunt împreună;
  • să îl iubească cu adevărat, să-l laude şi să-l mângâie când acesta face ce i se cere, să-l recompenseze ori de câte ori acesta execută ordinele primite;
  • să-i asigure un loc special care să fie numai al lui, să-l hrănească, să-l îngrijească permanent, să aibă grije de igiena lui personală;
  • stăpânul trebuie să i se adreseze câinelui întotdeauna pe un ton blând şi liniştit;
  • stăpânul atunci când câinele greşeşte trebuie să-l pedepseacă prin metode neagresive şi să-i arate că este supărat pe el nedându-i atenţie o perioadă scurtă de timp, astfel câinele să înţeleagă că a greşit;
  • atunci când este la căutat de trufe stăpânul este acela care ştie până la ce distanţă de el se poate deplasa câinele iar dacă depăşeşte această distanţă câinele trebuie chemat înapoi de stăpân;
  • să-i facă câinelui carnet de sănătate, să-l înregistreze la veterinar, să-l vaccineze şi să-l deparaziteze, deoarece astfel se evită riscul posibilităţii îmbolnăvirii oamenilor.

Câinele la rândul lui văzând că este lăudat, apreciat, îngrijit şi iubit va căuta să-i fie întotdeauna pe plac stăpânului, să-i execute ordinele primite. Câinele trebuie să fie învăţat să ştie că stăpânul lui este acela care comduce, care dă ordine şi numai de el trebuie să asculte. Pentru orice câine, mângâierea de către stăpân, reprezintă de cele mai multe ori cea mai mare recompensă. Un câine de trufe bun este supus, docil, ascultător faţă de stăpânul său.

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Povestea paginii ,, Ghidul culegătorului de trufe,,

Cartea „Ghidul culegătorului de trufe’’ se adresează viitorilor culegători dar şi altor trufari începători sau avansaţi. Veți găsi în paginile acestei cărți foarte multe informaţii utile, dacă vă propuneți să deveniți un culegător de trufe, însă doar dumneavoastră puteți decide cum le veți folosi. Pot doar spera că veți fi un bun ecologist, un culegător care va proteja habitatul trufei. 

Ce m-a determinat totusi sa scriu această carte?

Am asistat în ultimul timp la creșterea explozivă a numărului culegătorilor de trufe. Faptul că o mare parte dintre ei folosesc metode agresive și rudimentare de recoltare constituie o mare problemă, deoarece le distrug habitatul. Eu, personal, i-am catalogat drept braconieri de trufe şi le-am acordat in această carte un capitol aparte, arătând cum acționează și ce daune ireversibile pot produce cu uneltele lor interzise Dacă statul român nu va lua măsuri urgente de adoptare a unor legi prin care să se stabilească cine, când, cum, de unde şi cu ce unelte poate recolta trufe, riscăm ca o activitate plăcută și uneori rentabilă să moară în faşă, iar trufele în câţiva ani să dispară complet din pădurile din ţara noastră. În prezent, nu există legi care să reglementeze recoltarea şi cultivarea trufei. Există riscul major ca în câţiva ani habitatul trufei, creat de-a lungul a sute sau mii de ani, să fie distrus.

Am văzut cum în ultima perioadă de timp o parte a mass-media a făcut o publicitate deșănțată subiectului, în sensul că în mai toate articolele se afirmă că în ţara noastră există în păduri cantităţi impresionante de trufe care pot fi comercializate la prețuri astronomice. Simple fabulații. În plus, surse neinformate citate în astfel de articole induc opinia publică în eroare susținând că la noi cresc specii de trufe pe care nimeni nu le-a recoltat vreodată din pădurile României. Cei care au scris aceste articole nu au fost suficient de documentati, au apelat la surse îndoielnice iar rezultatul a fost o dezinformare crasă a populaţiei și implicit o goană după trufe care a încălcat orice principiu etic.

Aceste articole au făcut mult rău habitatului trufelor, în sensul că tot mai mulți români au început să creadă că se pot îmbogăţi peste noapte din vânarea „aurului negru”. Nu s-au documentat deloc, n-au participat la seminariile organizate de asociaţiile căutătorilor de trufe, au făcut totul după ureche, iar de aici până la braconajul de trufe a fost un singur pas.

În mass media s-a scris că trufele din ţara noastră se vând cu sute sau chiar de mii de euro. În realitate trufele negre de vară (Tuber aestivum Vitt), dar şi cele de iarnă (Tuber brumale Vitt) s-au vândut în ultimul deceniu cu o medie de 25 de euro/kg, ajungând foarte rar la 300 de euro/kg. Trufele albe de Italia (Tuber magnatum Picco) care se găsesc în cantităţi mici în ţara noastră şi numai în anii cu climă favorabilă, la noi s-au vândut cu preţuri cuprinse între 400-1800 euro/kg şi nu de 7.000 -10.000 de euro aşa cum se aventurează să afirme cei neavizaţi în acest domeniu

Un alt motiv de îngrijorare pentru mine este acela că în continuare pădurile din ţara noastră se exploatează haotic, fapt ce contribuie la distrugerea habitatului trufei. Încălzirea globală tot mai accentuată, lipsa precipitaţiilor pe timp de vară fac ca solul să nu aibă umiditatea necesară tocmai atunci când trufa are cea mai mare nevoie pentru a germina şi a se dezvolta corespunzător. Exploatarea iraţională a trufei de către persoane neinstruite, recoltarea trufelor cu unelte interzise. respectiv sape şi greble, recoltarea trufelor imature fac ca trufa să fie ameninţată cu dispariţia.

Pentru detalii consulta linkul: https://trufesiciuperci.wordpress.com/about/

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Răspândirea trufelor în lume

În lume sunt cunoscute până în prezent peste 100-150 de specii de trufe din care numai în Europa cresc peste 60 de specii, în America de nord 30 specii şi în Asia 19 specii. Dintre cele  peste 60 de specii de trufe  care vegetează  în Europa cele mai cunoscute specii sunt:

–          trufa albă de Italia (Tuber magnatum Pico);

R

–          trufa neagră franceză (Tuber melanosporum Vitt);

–          trufa neagră de vară (Tuber aestivum Vitt);

–          trufa burgundă (Tuber uncinatum Chatin);

–          trufa neagră de iarnă (Tuber brumale Vitt);

–          trufa cu spori mari (Tuber macrosporum Vitt);

–          trufa mesenterică (Tuber mesentericum Vitt);

–          trufa scobită (Tuber excavatum Vitt);

–          trufa porcească (Choiromyces meandrifformis);

–          tuber borchii;

În America de Nord vegetează aproximativ 30 de specii de trufe albe şi negre, dintre care amintim:

–            trufa albă de Oregon(Tuber oregonense);

–            tuber gibbosum;

–            leacangium carthusianum;

–            balsamia magnata;

–            choiromyces alveolatus;

–            gautieria monticola;

–            gautieria pterosperma;

–            geopora cooperi;

–            hzmenogaster subilacinus;

–            rhizopogon vulgaris;

–            rhizopogon subcaerulescens;

–            tuber texensis;

În Asia cresc în jur de 19 specii majoritatea fiind trufe de deşert, trufe ce cresc pe soluri nisipoase. Astfel se întâlnesc următoarele specii:

–          trufa chineză (Tuber indicum);

–          trufa de deşert (Terfezia bouderi);

–          trufa de deşert( Terfezia claveryi);

–          tuber sinense;

–          tuber pseudoexcavatum;

–          tuber himalayense;

Din multitudinea de trufe existente, trufele europene sunt superioare celor din alte părţi ale lumii. Nu toate speciile de trufe sunt comestibile, majoritatea având o valoare gastronomică redusă.  Există câteva soiuri de trufă foarte apreciate pentru gustul şi aroma lor inconfundabilă.

Trufa albă de Italia sau trufa de Piemonte (Tuber magnatum Pico) este socotită cea mai valoroasă dintre toate soiurile de trufe. Este supranumită şi regina trufelor. Se găseşte mai ales în  nordul şi centrul Italiei, în Peninsula croată Istria,  dar în ultimul deceniu, prezenţa ei este semnalată şi în Bosnia-Herţegovina, Muntenegru, Serbia, Ungaria şi România.

Trufa neagră franceză sau trufa de Perigod (Tuber melanosporum Vitt) are un nume primit după principala zonă unde îşi are arealul. Este supranumită şi diamantul negru al bucătăriei şi după trufa albă de Italia este a doua ca valoare. Trufa de iarnă franceză îşi are arealul principal în Franţa, dar ea a fost aclimatizată prin culturi trufiere şi în alte ţări cu habitat şi climă asemănătoare, cum ar fi: Maroc, Noua Zeelandă, Canada, Argentina, Chile.

Trufa neagră de vară (Tuber aestivum Vitt), este cea mai răspândită trufă din lume.

Trufa neagră de iarnă (Tuber brumale Vitt), ca valoare gastronomică este situată între trufa neagră de vară (Tuber aestivum) şi trufa neagră franceză (Tuber melanosporum).

Trufa neagră de iarnă (Tuber brumale Vitt), ca valoare gastronomică este situată între trufa neagră de vară (Tuber aestivum) şi trufa neagră franceză (Tuber melanosporum).

Trufa mesenterică (Tuber mesentericum Vitt), se caracterizează printr-un gust foarte pronunţat şi amărui. Este întâlnită în majoritatea ţărilor europene, dar şi pe continentul american. Poate vegeta chiar şi la altitudinea de 1500m.

Trufa porcească (Choiromyces meandriformis) nu face parte din genul tuber ci din genul Choiromyces. După unii, nu este o trufă comestibilă, însă există ţări ca Germania, Ungaria, Rusia sau Austria, unde este foarte apreciată. Creşte şi pe continentul nord-american în California şi Oregon.

Trufa chineză (Tuber indicum), este o specie inferioară de trufă,deci ieftină. Această trufă este socotită ca specie exotică invazivă de către truficultorii francezi. Mulţi conumatori francezi de trufe franceze sunt înşelaţi de bucătari în restaurante, aceştia cumpără ieftin trufe de calitate inferioară de la la chinezi, aceste trufe sunt pulverizate  cu  arome de trufă franceză şi vândute ca atare.

Trufa de Oregon (Tuber oregonense) poate fi de culoare albă, neagră sau maronie. Este o trufă gustoasă, ca valoare gastronomică ce se situează după trufa albă de Italia, şi trufa neagră franceză. Este similară cu trufa neagră de vară. Creşte cu precădere în California şi Oregon.

Dacă doriţi să cunoaşteţi mai multe lucruri despre trufe sau să deveniţi culegător de trufe aciziţionaţi  cartea ,,Ghidul culegătorului de trufe’’ care vă arată ce paşi aveţi de făcut pentru a reuşi în această activitate.

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Drumul sinuos al trufelor de la culegător la consumator

În ţara noastră din păcate nu există o tradiţie în cultivarea, recoltarea şi consumul trufei. În alte ţări europene precum Italia, Franţa, Spania trufa reprezintă o adevărată delicatesă aceasta nelipsind din meniurile restaurantelor care se respectă. Unele meniuri cu trufe costă uneori sume fabuloase.

Trufele care se recoltează în ţara noastră în proporţie de 95% iau drumul ţărilor occidentale, există trasee bine stabilite prin care trufele ies din ţara noastră. Trufele din ţara noaastră sunt trufe foarte sănătoase şi sunt apreciate în majoritatea ţărilor europene. Din ţara noastră trufele se exportă în ţări ca Italia, Spania, Franţa, Germania, Austria, Olanda, Belgia, Luxemburg, Marea Britanie etc. Se exportă trufa neagră de vară (Tuber aestivum Vitt), trufa neagră de iarnă (Tuber brumale Vitt), trufa cu spori mari (Tuber macrosporum Vitt) şi trufa albă de Italia (Tuber magnatum Pico).

Culegătorul de trufe din ţara noastră vinde trufele la intermediari care oferă în general preţuri foarte mici acestea variind de la 20 –300 euro pe kilogram pentru trufele negre. Preţul trufelor este dictat de bursa de trufe din Italia, acesta se schimbă săptămânal. Acesta se stabileşte în funcţie de producţia de trufe existente la un moment dat în principalele ţări producătoare de trufe repectiv Italia, Franţa şi Spania. În anii cu producţii mari preţul trufelor este mai mic şi invers în anii cu fructificaţii slabe preţul este mai mare.

Întotdeauna cererea este mai mare decât oferta. Intermediarii români le vând altor intermediari din ţările europene adăugând binenţeles ceva la preţ, de unde trufele ajung la firme specializate care la rândul lor le exportă în alte ţări, sau le prelucrează în produse finite sau le vând restaurantelor de profil. Acest adevărat lanţ care se crează face ca la fiecare verigă adăugată să se adauge căte ceva la preţul trufei, astfel că în final acestea ajung să fie valorificate cu sute sau chiar mii de euro.

Dacă doriţi să aflaţi mai multe detalii despre tot ce este legat de trufe, ,,Ghidul culegătorului de trufe’’ vă stă oricând la dispoziţie.

Posted in Uncategorized | Leave a comment