Tuber aestivum versus Tuber uncinatum

aestivum uncinatum
Trufa neagră de vară (Tuber aestivum Vitt) a fost descrisă pentru prima dată în lume de micologul italian Carlo Vittadini(1800-1835), care i-a dat şi numele ştiinţific de Tuber Aestivum, nume care a rămas până în zilele noastre.
Trufa burgundă (Tuber uncinatum Chatin) după numele marelui micolog Chatin care a catalogato în anul 1892 şi care a rămas cu această denumire până în zilele noastre.
Trufa neagră de vară a ajuns să fie cea mai studiată specie de trufe din lume. Sezonul la trufa de vară la noi în ţară, începe în luna iunie şi ţine până în ianuarie, uneori chiar februarie anul următor. De multe ori, mai ales la începutul verii, trufa neagră de vară poate fi găsită la suprafaţa solului sau la adâncime foarte mică. Ca mărime are un diametru de la 2-12 cm. Are un miros plăcut, aromat şi destul de puternic, de alună după unii autori, de alcool după alţii. Circulă şi opinia potrivit căreia mirosul este comparabil cu cel de porumb fiert. În Italia trufa neagră de vară este cunoscută sub numele de tartufo scorzone. Cantitatea anuală de trufe de vară este influenţată de nivelul anual de precipitaţii, de umiditatea din sol, de nivelul apei freatice, de compoziţia solului, de plantele gazdă agreate de trufe, de prezenţa unor bacterii şi ciuperci şi, nu în ultimul rând, de temperatura aerului.În ultimii cinzeci de ani producţia de trufe de vară este în scădere accelerată, datorită în mare măsură încălzirii globale şi lipsei tot mai mari acute a precipitaţiilor. O altă cauză posibilă este şi defrişarea abuzivă a unor însemnate suprafeţe de pădure. Trufele negre de vară (Tuber aestivum), conţin 35% cetone, 40% alcooli, 10% sulfuri, 8% aldehide. Deşi mult timp se credea că trufa neagră de vară şi trufa burgundă sunt două specii de trufe diferite, ultimele cercetări efectuate de specialişti în domeniu arată că Analiza moleculară este aceiaşi şi că nu există nici o diferenţă între trufa de vară şi trufa burgundă. În primele luni de vară interiorul trufei negre de vară este mai deschis la culoare iar aroma nu este foarte intensă, în timp ce din luna septembrie este mult mai parfumată, iar interiorul ei este mai închis la culoare. Importanţă gastronomică mai mare are trufa burgundă, însă şi preţul de achiziţie al acesteia este mai mare decât al trufei de vară.
Având în vedere că trufele de vară care apar începând cu luna septembrie sunt mai aromate şi mai de calitate, face ca preţul acestora să fie mult mai mare decât al trufei care apare până în luna septembrie. De aceea nimeni dintre beneficiarii care achiziţionează trufe nu sunt interesaţi să spună adevărul despre această trufă, faptul că este mai parfumată şi mai sănătoasă ei o spun cu bună ştiinţă că aceasta este o altă trufă prin aceasta ei justifică preţul mai mare. Faptul că trufa burgundă apare exact pe aceleaşi locuri cu trufa de vară este un motiv serios să înţelegem că sunt una şi aceiaşi specie. Un alt argument in acest sens este si acela ca asa zisa trufa burgunda creste pe aceleasi soluri ca si trufa de vara, agreaza aceleasi specii de arbori, creste in aceleasi tipuri de paduri, toate aceste argumente sunt in favoarea celor care sustin ca este una si aceiasi trufa.
Advertisements

About trufe si ciuperci

Natura si padurea sunt pasiunea mea . In acest sens am scris "Ghidul culegătorului de trufe" care se adresează în primul rând persoanelor ce doresc să devină culegători de trufe, culegătorilor începători dar şi celor cu experienţă în domeniu. Consider că această carte este utilă tuturor oamenilor care iubesc natura şi animalele, drumeţiile prin păduri, dar şi acelora care privesc recoltarea trufelor ca hobby sau ca afacere. Cartea este bogat ilustrată, cuprinde capitole încă netratate în nicio altă carte despre trufe şi este inspirată din activitatea de culegător de trufe profesionist cu o experienţă în domeniu de peste un deceniu a autorului.
This entry was posted in Uncategorized and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s